DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Trucuri pentru un somn odihnitor

click.ro
femeie somn

Stresul din timpul zilei, stilul de viaţă nesănătos, chiar şi modul în care îţi amenajezi dormitorul, îţi pot influenţa somnul. Iată câteva trucuri care te vor ajuta să dormi bine, potrivit click.ro:

Renunţă la televizor

Prezenţa televizorului în dormitor, de cele mai multe ori te poate distrage de la somn şi sigur nu puţine au fost dăţile în care ai zis că mai stai puţin, dar te-ai prins în povestea unei emisiuni sau a unui film. Explicaţia este că lumina stimulează celulele din retină, iar creierul nostru o va asocia cu ziua, nu cu noaptea. Astfel, vei rămâne până târziu fără să-ţi dai seama că, de fapt, e trecut de mult de ora la care trebuia să te culci.

Nu aduce stresul în dormitor

De cele mai multe ori, stresul acumulat în timpul zilei te poate urma şi în timpul nopţii. E bine să te detaşezi de tot ce înseamnă serviciu şi oameni toxici, care probabil ţi-au făcut ziua mai grea. Înainte de culcare, evită discuţiile în contradictoriu cu partenerul tău sau orice altă discuţie care aduce în prim-plan o situaţie negativă. În schimb, momentele vesele îţi pot fi prielnice şi, urmând acest sfat în fiecare seară, cu siguranţă vei observa că somnul tău este mult mai liniştit în timpul nopţii.

Mănâncă mai puţin seara

Un stomac plin îngreunează somnul. Nu trebuie să te înfometezi, dar nici să mănânci prea mult. Cinează cu cel puţin 2 ore înainte de a te culca, pentru a-i da timp stomacului să digere mâncarea. Un corp liniştit îţi va permite să adormi mai uşor, fără tulburări de somn în timpul nopţii.

Citește și: Efect INCREDIBIL! Ce se întâmplă dacă mănânci două banane pe zi

Creează un ambient armonios în dormitor

Este foarte important cum arată camera în care dormi, de aceea contează fiecare detaliu. Pentru a avea un somn liniştit este bine ca în dormitor să nu fie foarte cald. Înainte de a te culca, ţine geamul deschis 10 minute pentru a permite aerisirea. Cu cât este mai mult oxigen în cameră, cu atât vei avea un somn mai profund.

Fă sport

Sportul este foarte important pentru sănătatea noastră, atât pentru cea fizică, cât şi pentru cea mentală. Înotul, yoga sau pur şi simplu alergatul, te pot ajuta să te destinzi, iar la finalul zilei benefiicile sportului se vor observa. Dacă nu ai timp, poţi face câteva exerciţii uşoare chiar din confortul casei tale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Smart Start USA

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Alexandru Marghiloman General Averescu

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.