Trump, mesaj NEAȘTEPTAT pentru președintele Chinei

Autor: Andrei Radu

Publicat: 09-02-2017

Actualizat: 09-02-2017

Article thumbnail

Sursă foto: The Independent

Preşedintele american, Donald Trump, i-a trimis omologului chinez, Xi Jinping, o scrisoare în care îşi exprimă dorinţa unei "relaţii constructive" între Statele Unite şi China, transmite joi AFP.

Această scrisoare mulţumeşte "preşedintelui Xi pentru mesajul de felicitare trimis cu ocazia învestiturii preşedintelui Trump şi doreşte poporului chinez un fericit Festival al Lanternelor şi un prosper An al Cocoşului", a indicat un purtător de cuvânt al preşedintelui american.

Citește și: Ministrul britanic de Externe, GEST RADICAL: A renunțat la cetățenia americană! Ce a spus acesta

Tradiţionalul Festival al Lanternelor încheie manifestările prilejuite de Noul An chinezesc.

În scrisoarea sa, "preşedintele Trump a indicat că aşteaptă cu nerăbdare să lucreze împreună cu preşedintele Xi pentru a dezvolta o relaţie constructivă în beneficiul atât al SUA, cât şi al Chinei", a declarat purtătorul de cuvânt, potrivit Agerpres.

Această scrisoare pare să arate dorinţa de a îmbunătăţi atmosfera relaţiilor sino-americane, marcate de mai multe puncte de tensiune după ce Trump a fost ales preşedinte, notează AFP.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri