Preşedintele american Donald Trump a afirmat joi în faţa presei că este "destul de aproape" de un acord în Congres cu privire la problema tinerilor imigranţi ilegali aflaţi în pericol de expulzare, după ce puţin mai devreme a negat pe Twitter că ar fi ajuns la o înţelegere privind programul DACA (Deferred Action for Childhood Arrivals), iniţiat de fostul preşedinte Barack Obama, transmit dpa, Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.
Trump le-a spus reporterilor de la Casa Albă, înainte de a lua elicopterul spre Florida, că se "lucrează la un plan" privind DACA, programul pe care a anunţat săptămâna trecută că-l va suprima, cerându-le totodată legislatorilor să găsească o alternativă la acest program, în decurs de şase luni.
El a mai precizat joi că liderii Partidului Republican din Congres - unde formaţiunea preşedintelui deţine majoritatea, atât în Senat cât şi în Camera Reprezentanţilor - sunt pe cale să finalizeze un acord care va rezolva problema DACA, subliniind că acordul va trebui să presupună o întărire "masivă a securităţii la frontieră".
"Sunt 800.000 de tineri, lucrăm intens la un plan şi vom vedea cum vor decurge lucrurile. (...) Cred că suntem destul de aproape (de un plan), dar avem nevoie de securitate masivă la frontiere", a subliniat liderul de la Casa Albă, aşteptat în Florida pentru a evalua pagubele produse de uraganul Irma.
Doi lideri democraţi, respectiv lidera minorităţii democrate din Camera Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, şi liderul minorităţii democrate din Senat, Chuck Schumer, anunţaseră după o întrevedere avută miercuri cu Donald Trump că au ajuns la un acord cu privire la DACA. 'Am fost de acord ca protecţia asigurată de programul DACA să devină lege rapid şi să elaborăm un pachet cu măsuri de securitate la graniţe, cu excepţia zidului, acceptabil de ambele părţi', au indicat într-o declaraţie liderii democraţi, referindu-se la apelul lui Trump pentru ridicarea unui zid de-a lungul graniţei cu Mexicul.
"Zidul va veni mai târziu", a menţionat Trump joi.
Trump anunţă un posibil acord pe cea mai controversată temă din SUA în ultima perioadă
București
12°C
Articole Similare

752
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
752

41
Mojtaba Khamenei amenință SUA - Toate bazele americane ar trebui închise
41

825
Iranul sfidează SUA și Israelul: Regimul de la Teheran rămâne puternic și e capabil să zdruncine economia mondială
825

1.419
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.419

5.254
Viktor Orbán ironizează România în timp ce îl atacă pe vicepreședintele PE: 'M-am abținut să comentez starea economiei românești'
5.254

11.236
Ce vrea Iranul pentru a opri războiul din Orientul Mijlociu: trei condiții anunțate în premieră de președintele Masoud Pezeshkian
11.236

4.978
Cum a ajuns Volodimir Zelenski așa? Epuizarea preşedintelui Ucrainei și frustrarea faţă de Occident devine tot mai vizibilă
4.978

4.471
Israelul a lovit puternic o bază unde Iranul construia bomba nucleară: Asalt asupra Teheranului
4.471

1.794
Avertisment sumbru al AIE: Cea mai mare criză de petrol din istorie lovește lumea
1.794

12.004
Oamenii lui Vladimir Putin tună și fulgeră. Prima reacție a Rusiei după decizia României de a găzdui avioane americane la baza Mihail Kogălniceanu
12.004

4.180
Cel mai vechi Parlament din lume rupe o tradiție veche de 700 de ani: Lovitură pentru marile familii aristocratice
4.180

5.412
Un general de rang înalt al SUA, implicat în dosarul extratereștrilor, a dispărut fără urmă, imediat după ce Trump a ordonat declasificarea informațiilor despre OZN-uri
5.412

4.703
Iranul escaladează tensiunile: Donald Trump, numit 'Satana întruchipat'; Israelul, amenințat direct cu distrugerea
4.703

















Comentează