Preşedintele american Donald Trump îl avertizează în mod clar pe omologul său venezuelean Nicolas Maduro că este ”înţelept” să plece de la putere, în contextul în care Statele Unite îşi consolidează presiunile asupra Caracasului, relatează AFP, potrivit news.ro.
Amanințarea la adresa lui Maduro
Răspunzându-i unui jurnalist care l-a întrebat dacă obiectivul Washingtonului este să-l oblige pe Maduro să plece de la putere, preşedintele american a spus luni că ”el este cel care decide ce vrea să facă. Eu cred că asta ar fi înţelept din partea sa”.
”El poate să facă tot ceea ce vrea. Tot ceea ce vrea. Nu ne deranjează. Dacă vrea să facă ceva, dacă face pe durul, va fi ultima oară când va face pe durul”, a meninţat el, într-o conferinţă de presă în Florida.
Preşedintele american a subliniat că Statele Unite au desfăşurat o ”armada gigantică” în Caraibe, cu cel mai mare portavion din lume.
Nicolas Maduro, într-un discurs despre care nu este clar dacă l-a susţinut înainte sau după declaraţiile lui Donald Trump, a apreciat că preşedintele american ”ar face mai bine (...) să se ocupe de afacerile ţării sale”, decât de ale Venezuelei.
El a primit luni o susţinere apăsată a Rusiei, cu o zi înaintea unei reuniuni a Consiliului de Securitate a ONU consacrată crizei dintre Washington şi Caracas.
”EL TREBUIE SĂ PLECE”
Donald Trump şi-a reiterat luni acuzaţiile potrivit cărora Venezuela a făcut ”lucruri oribile Statelor Unite” prin faptul că a trimis ”criminali, deţinuţi, traficanţi de droguri, bolnavi mental şi incompetenţi”.
Nicolas Maduro a dat asigurări, la rândul său, că preşedintele american ”ar putea face mai bine în ţara sa şi în lume. S-ar descurca mai bine în propria ţară în problemele economice şi sociale şi s-ar descurca mai bine în lume dacă s-ar ocupa de afacerile ţării sale”.
”Nu este posibil să-şi consacre 70% dintre discursuri şi declaraţii, din timpul său, Venezuelei. Cu Statele Unite cum rămâne? Cu săracele Statele Unite, care au nevoie de locuinţe şi de locuri de muncă care trebuie să fie create? Fiecare să se ocupe de ţara lui”, a adăugat el.
Statele Unite au anunţat recent impunerea unei blocade Venezuelei vizând petroliere pe care le consideră vizate de sancţiuni. Ele au confiscat două petroliere, pe care le acuză de faptul că transportau în mod ilegal petrol venezuelean.
Un al treilea petrolier a fost urmărit, duminică, fără să fie confiscat.
Statele Unite desfăşoară, începând din septembrie, atacuri vizând ambarcaţiuni pe care le acuză de trafic de droguri, att în Caraibe, cât şi la Oceanul Pacific.
Un nou atac, în estul Pacificcului, s-a soldat luni cu un mort, potrivit armatei americane, iar bilanţul a crescut astfel la 105 persoane ucise fără să fie judecate în vreun fel.
SUSŢINERE RUSĂ
Luni, ministrul venezueleam de Externe Yvan Gil a anunţat că a purtat o discuţie la telefon cu omologul său rus Serghei Lavrov, a dat asigurări că au trecut ”în revistă agresiunile şi încălcările flagrante ale dreptului internaţional” şi a citat ”atacuri împotriva unor ambarcaţiuni, execuţii extrajudiciare şi acte ilegale de piraterie comise de Guvernul Statelor Unite”.
Moscova a difuzat, la rândul său, un comunicat în care a anunţat că ”miniştrii şi-au exprimat îngrijorarea profundă faţă de escaladarea acţiunilor Washingtonului (...). Partea rusă şi-a reafirmat susţinerea totală şi solidaritatea” faţă de Venezuela.
Nicolas Maduro, de inspiraţie socialistă, este un aliat loial al lui Vladimir Putin, pe care l-a susţinut din primele zile ale ofensivei sale militare în Ucraina.
Într-o scrisoare adesată membrilor Consiliului de Securitate al ONU, Maduro apreciază că ”pirateria de stat” a Statelor Unite ”constituie o ameninţare directă la adresa ordinii juridice internaţionale şi a securităţii mondiale”.
Statele Unite acuză Venezuela de faptul că se serveşte de petrol, principala sa resursă, pentru a finanţa ”narcoterorismul, traficul de persoane. crimele şi răpirile”.
Caracsul dezminte orice implicare n traficul de droguri şi dă asigurări că Washingtonul caută să-l răstoarne de la putere pe Maduro, cu scopul de a-şi însuşi resursele petroliere ale Venezuelei, cele mai mari din lume.





























Comentează