Trump, ÎNȚEPAT de vicepreședinte: 'Fă-te mare, Donald, fă-te MARE!'

Autor: Andrei Radu

Publicat: 06-01-2017

Actualizat: 06-01-2017

Article thumbnail

Sursă foto: captura youtube

Vicepreşedintele american, Joe Biden, cunoscut pentru stilul său direct şi exprimările originale, l-a sfătuit joi pe preşedintele ales, Donald Trump, să fie, în sfârşit, "un adult", relatează AFP.

Întrebat la postul de televiziune PBS despre nenumăratele şi imprevizibilele mesaje pe Twitter scrise de cel care îi va succeda lui Barack Obama la 20 ianuarie, la Casa Albă, vicepreşedintele i-a adresat un sfat omului de afaceri.

Citește și: Regina Elisabeta a II-a a fost aproape să fie UCISĂ de un militar din Garda Regală

"Fă-te mare, Donald, fă-te mare, a sosit vremea să fii un adult, tu eşti preşedinte", a afirmat Joe Biden cu un surâs.

"Este timpul să faci ceva, să ne arăţi de ce eşti capabil", a adăugat el, conform Agerpres.

Joi, într-o serie de obişnuite mesaje matinale pe Twitter, Donald Trump i-a atacat pe democraţi, afirmând că liderul acestora din Congres, Chuck Schumer, este un "clovn".

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri