Trump l-a invitat pe Putin în SUA - Relațiile dintre SUA și Rusia iau o nouă turnură

Article thumbnail

Sursă foto: X

Preşedintele american Donald Trump l-a invitat pe omologul său rus Vladimir Putin la summitul G20, care va fi găzduit de SUA la Miami în luna decembrie, în timp ce Washingtonul face eforturi să convingă Rusia şi Ucraina să pună capăt războiului, a anunţat miercuri secretarul de stat american Marco Rubio, după o întrevedere în marja Adunării Generale a ONU cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Pentru a soluţiona problemele, trebuie să te întâlneşti cu oamenii cu care eşti în dezacord sau cu care ai putea avea divergenţe. Din acest motiv, l-am invitat pe preşedintele Putin la G20", a declarat Rubio presei.

"Considerăm că aceasta este o ocazie pentru el să discute nu doar cu preşedintele (Trump), ci şi cu alţi lideri mondiali", a adăugat şeful diplomaţiei americane, exprimându-şi speranţa că liderul de la Kremlin va accepta invitaţia.

Pe de altă parte, Rubio a îndemnat Moscova şi Kievul să convină un armistiţiu energetic şi a subliniat că Washingtonul face eforturi pentru atingerea acestui obiectiv. Un astfel de armistiţiu, a explicat el, nu ar pune capăt războiului din Ucraina, însă ar putea servi drept "platformă" pentru un acord mai amplu.

"Cele două părţi şi-au exprimat interesul pentru un armistiţiu limitat care să implice energia. Desigur, nu este uşor, dar ameble părţi au spus că sunt interesate", a menţionat secretarul de stat al SUA.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cere de mai multe luni un armistiţiu complet sau un armistiţiu parţial care să presupună încetarea reciprocă a atacurilor asupra infrastructurilor energetice ruse şi ucrainene, solicitări respinse constant de Kremlin, care a transmis marţi că doreşte un acord de încetare definitivă a conflictului, nu un armistiţiu "inutil".

Kievul şi Washingtonul "doresc să vadă acest război absurd desfăşurat de Rusia încheindu-se înainte de iarnă", a afirmat Zelenski după o întâlnire avută marţi cu Trump în marja Adunării Generale a ONU, întâlnire despre care el a mai menţionat că a abordat "măsuri de dezescaladare care ar putea deschide calea diplomaţiei".

Google News
Comentează
București
Temperatură9°C
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri