Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Trump nu a fost implicat în cheltuielile privind ceremonia de învestire, susține purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Heavy.com
Donald Trump

Sarah Huckabee Sanders, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, a negat că preşedintele american, Donald Trump, ar fi ştiut despre posibile infracţiuni comise de comitetul său privind organizarea ceremoniei de învestire, care este investigat pentru folosirea nepotrivită a fondurilor de campanie, scrie Politico.

„Acest lucru nu are nicio legătură cu preşedintele sau cu prima doamnă”, a declarat Sanders privind investigaţia.

„Cel mai mare lucru pe care l-a făcut preşedintele, toată implicarea sa în ceremonia de învestire, a fost să vină şi să îşi ridice mână şi să depună jurământul. El s-a concentrat pe tranziţie în acea perioadă şi nu pe planificarea ceremoniei”, a adăugat ea.

Răspunsul vine după ce Wall Street Journal a informat joi că procurorii federali din Manhattan investighează posibilitatea ca echipa lui Trump care s-a ocupat de ceremonia de învestire să fi cheltuit în scopuri nepotrivite o parte dintre cei 107 milioane de dolari strânşi. Investigaţia privind comitetul lui Trump este bazată, conform rapoartelor, pe documente recuperate în timpul unui raid FBI al casei, biroului şi camerei de hotel a lui Michael Cohen, fostul avocat personal al lui Donald Trump, care a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru că a oferit plăţi ilegale unor femei cu scopul de a le cumpăra tăcerea privind relaţii extraconjugale cu preşedintele american.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.