Trump preia controlul asupra Departamentului Justiției și se răzbună - Echipa care iniţiat împotriva lui două acţiuni penale a fost concediată

Autor: George Traicu

Publicat: 29-01-2025 05:56

Actualizat: 29-01-2025 07:56

Article thumbnail

Sursă foto: im WATSON / AFP / Profimedia

Preşedintele american Donald Trump a concediat luni mai mult de zece jurişti din Departamentul Justiţiei care au iniţiat împotriva lui două acţiuni penale, în contextul în care republicanii iau măsuri pentru a-şi creşte controlul asupra acestui departament, a indicat un oficial, relatează Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

S-a decis concedierea lor după ce ministrul interimar al justiţiei, James McHenry, a conchis că aceştia "nu pot fi consideraţi de încredere pentru implementarea agendei preşedintelui din cauza rolului lor semnificativ în punerea sub acuzare a preşedintelui", a explicat un oficial din minister.

Cei concediaţi au lucrat cu procurorul special Jack Smith, care a supervizat două anchete federale împotriva lui Donald Trump la care departamentul a renunţat după victoria acestuia în alegerile din noiembrie. Smith a demisionat mai devreme în ianuarie.

Tot luni, procurorul federal din Washington Ed Martin, numit de Trump, a lansat o analiză internă asupra folosirii acuzaţiei de "obstrucţionare a justiţiei" în urmărirea participanţilor la asaltul din 6 ianuarie 2021 de la Capitoliu.

Administraţia Trump a mutat deja pe alte posturi circa 20 de oficiali din Departamentul Justiţiei, între care principalul responsabil cu etica, Bradley Weinsheimer, şi fostul şef al secţiunii pentru corupţia publică, Corey Amundson.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri