Trump, un 'ultim avertisment' pentru Hamas: Niciun membru nu va fi în siguranță dacă nu eliberează ostaticii

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 06-03-2025 12:34

Actualizat: 06-03-2025 14:34

Article thumbnail

Sursă foto: CNN

„Îi trimit Israelului tot ce are nevoie pentru a termina treaba, niciun membru Hamas nu va fi în siguranță dacă nu faceți ce vă spun eu”, a scris Trump, într-o lungă postare pe platforma Truth Social, potrivit BBC, informează Mediafax.

Hamas l-a acuzat pe președintele american că încurajează Israelul să încalce acordul de încetare a focului în vigoare între cele două părți.

Declarația lui Trump a venit la doar câteva ore după ce Casa Albă a confirmat că poartă discuții directe cu Hamas cu privire la ostaticii rămași în Gaza. Până în prezent, Washingtonul a evitat să intre în contact direct cu gruparea, iar SUA au o politică de lungă durată împotriva contactului direct cu entitățile pe care le clasifică drept organizații teroriste.

„Eliberați toți ostaticii acum, nu mai târziu, și returnați imediat toate cadavrele oamenilor pe care i-ați ucis, sau este GATA pentru voi”, a scris Trump în postarea sa de pe Truth Social. „Pentru conducere, acum este momentul să părăsiți Gaza, atât timp cât mai aveți o șansă”, a adăugat el.

Președintele american a părut să lanseze o amenințare mai amplă: „De asemenea, pentru poporul din Gaza: Vă așteaptă un viitor frumos, dar nu dacă țineți ostatici. Dacă o faceți, sunteți MORȚI!”, a scris el.

Purtătorul de cuvânt al Hamas, Hazem Qasim, a afirmat într-o declarație că astfel de amenințări „complică lucrurile în ceea ce privește acordul de încetare a focului și încurajează ocupația [Israelul] să evite punerea în aplicare a termenilor acestuia”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri