Trupele speciale ale Finlandei au luat cu asalt petrolierul rus suspectat că face parte din 'flota fantomă'

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 27-12-2024

Actualizat: 27-12-2024

Article thumbnail

Sursă foto: dailymail.co.uk

Finlanda a confiscat petrolierul Eagle S, provenit din Rusia şi suspectat că face parte dintr-o "flotă fantomă" și care ar fi fost implicat miercuri în deteriorarea unui cablu electric submarin între Finlanda şi Estonia cu o zi înainte, relatează AFP, conform Agerpres.

„Ne-am urcat deja la bordul navei, am vorbit cu echipajul şi am adunat dovezi”, au spus oficialii finlandezi.

Nava se află în prezent în largul coastei Peninsulei Porkkala, la aproximativ 30 km de Helsinki, după intervenţia unei nave de patrulare finlandeze. Nava, care arbora pavilionul Insulelor Cook, transporta "benzină fără plumb încărcată într-un port rusesc", a declarat Sami Rakshit, directorul general al serviciilor vamale finlandeze, într-o conferinţă de presă. Poliţia a deschis o anchetă pentru "sabotaj în formă agravată", a adăugat Robin Lardot de la Biroul Naţional de Anchetă.

Acest incident survine la puţin mai mult de o lună de la ruperea a două cabluri de telecomunicaţii în apele teritoriale suedeze din Marea Baltică.

În ziua de Crăciun, interconectorul EstLink 2 dintre Finlanda şi Estonia s-a deconectat de la reţea, a anunţat operatorul finlandez Fingrid. Intervievat de media finlandeză Yle, Arto Pahkin, şeful operaţiunilor de la Fingrid, a spus că "nu poate fi exclusă posibilitatea unui sabotaj".

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri