Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Trupul neînsufleţit al lui Fidel Castro va fi incinerat sâmbătă

putin fidel castro

Trupul neînsufleţit al lui Fidel Castro, liderul revoluţionar cubanez decedat vineri seara la Havana, la vârsta de 90 de ani, va fi incinerat sâmbătă, a anunţat fratele său, actualul preşedinte, Raul Castro, transmite AFP. 'Potrivit voinţe exprimate de camaradul Fidel, rămăşiţele sale pământeşti vor fi incinerate în primele ore ale zilei de sâmbătă', a anunţat actualul preşedinte, la televiziunea de stat.

'Organizarea omagiului funebru care îi va fi adus va fi precizată' ulterior, a adăugat Raul Castro în scurta alocuţiune, încheiată cu cuvintele binecunoscute ale lui 'El Comandante': 'Până la victorie, întotdeauna!' ('Hasta la victoria, siempre'). Liderul istoric al revoluţiei cubaneze a decedat în noaptea de vineri, 25 noiembrie, la ora 22.29,după cum a anunţat fratele său, vizibil emoţionat, fără însă a dezvălui cauza decesului. Fidel Castro a fost văzut pentru ultima oară pe 15 noiembrie, când l-a primit la reşedinţa sa pe preşedintele Vietnamului, Tran Dai Quang, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.