Trupul unui tânăr în vârstă de 24 de ani, care s-a înecat în lacul de acumulare Cinciş, de lângă Hunedoara, în urmă cu trei săptămâni, a fost recuperat de pompierii militari după ce apa a scos cadavrul la suprafaţă, potrivit Agerpres.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, tânărul a fost identificat de familie, trupul său urmând să fie supus unei necropsii de către medicii legişti.
"Nu sunt suspiciuni de comiterea unei fapte de omor", a precizat marţi purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.
Tânărul a fost văzut ultima oară pe 12 iulie, când înota în Lacul Cinciş, de către două persoane care se aflau pe o saltea gonflabilă. Ulterior, acesta a fost dat dispărut şi pompierii militari, alături de o echipă de scafandri, au început căutarea sa.
Operaţiunea s-a desfăşurat în condiţii dificile, la circa 25 de metri adâncime, vizibilitate redusă şi o temperatură a apei de circa 10 grade Celsius.
Comentează