România este astăzi gazda unui simulacru de dezbatere care ar trebui să ne convingă că tratatul transatlantic TTIP este benefic pentru țara noastră. În timp ce la Berlin, săptămâna trecută, au protestat 150.000 de oameni împotriva acestui tratat înjositor, iar în Bruxelles protestatarii anti-TTIP sunt arestați chiar în aceste zile, în România se întinde covorul roșu pentru ceea ce va însemna colonizarea finală a României.
Prin acest tratat, România pierde orice control asupra propriei economii și își cedează fără drept de apel resursele, iar produsele românești care încă mai rezistă pe piață vor dispărea prin dispariția reglementărilor, cu aceleași consecințe ca și deschiderea piețelor în interiorul UE: România va deveni importator de produse ieftine, iar firmele și produsele românești nu vor avea nicio șansă să intre în competiție cu multinaționalele de peste Ocean.
Dar poate cel mai grav lucru pe care îl va impune TTIP este înființarea tribunalelor comerciale apatride unde corporațiile vor putea da în judecată statul român atunci când ”dreptul” lor de a exploata resurse naturale va fi îngrădit. La fel cum se prefigurează în cazul exploatării de la Roșia Montana, statul român va fi obligat să plătească despăgubiri imense dacă nu își va ceda resursele naturale corporațiilor străine! În felul acesta, România nu va mai avea dreptul să respingă exploatările pe bază de cianură sau exploatarea gazelor de șist, fiind supusă obligatoriu tratatului TTIP care pune mai presus de orice profitul corporațiilor în detrimentul persoanelor, al comunităților sau al națiunilor.
Din punct de vedere al produselor agricole, vom fi invadați de organisme modificate genetic, mai ieftine, iar produsele alimentare românești vor dispărea cu totul. Orice reglementare care va diminua profitul multinaționalelor, precum drepturile angajaților, poate fi subiectul unui proces comercial în care corporațiile au toate șansele să câștige, forțând statul român să anuleze orice protecție a forței de muncă sau orice limitare a exploatării resurselor.
Tot în numele comerțului liber, sectoarele publice care au scăpat până acum de privatizare, precum sănătatea sau educația, pot încăpea pe mâinile corporațiilor pentru că TTIP prevede eliminarea restricțiilor și transformarea societății într-un bun profitabil cu orice preț.
Dacă România nu se opune acum adoptării TTIP, în curând nu vom mai avea o țară, ci o marfă scoasă la mezat pe piețele internaționale pe care o va achiziționa cine dă mai mult, ca la târgul de vite.
Comentează