Tudorel Toader, despre sutele de magistrați anchetați de DNA: 'Aşa se poate explica...'

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 30-07-2018

Actualizat: 30-07-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, are o nouă reacţie la informaţia dezvăluită de Marius Iacob, fost adjunct al lui Kovesi, despre cele peste 300 de dosare de la DNA care vizează magistraţi. Toader afirmă că aşa se poate explica de ce unele persoane se opuneau vehement înfiinţării unei secţii speciale pentru infracţiunile din justiţie, în cadrul Parchetului General, care să preia dosarele cu magistraţi de la DNA.

"Evident că mi se par foarte multe, evident că nu am ştiut, evident că aţa se poate explica opoziţia ca aceea secţie să se înfiinţeze la Ministerul Public", a declarat ministrul Justiţiei, luni dimineaţa.

Vezi și: Capcanele din magazinele de haine: 9 lucruri pe care vânzătoarele nu ți le vor spune

În prezent, la Direcția Națională Anticorupție sunt înregistrate aproximativ 300 de cauze în care sunt vizaţi magistraţi. Dezvăluirea apare în proiectul de management prezentat de Marius Iacob, candidat la şefia DNA, în faţa comisiei de la Ministerul Justiției.

Informaţia reprezintă un adevărat şoc în sistem. Dacă ţinem cont că în fiecare dosar pot fi vizate mai multe persoane, putem ajunge la concluzia că 10% dintre magistraţii români au dosare la DNA, ceea ce poate reprezenta un mijloc de presiune uriaş. Toate dosarele vor fi preluate de Secţia specială de investigare a infracţiunilor din justiţie, care va fi înfiinţată în cadrul Parchetului General, după ce preşedintele Iohannis a promulgat modificările la legea 304/2004. Unul dintre principalele argumente folosite împotriva înfiinţării secţiei era tocmai amploarea redusă a fenomenului infracţional în rândul magistraţilor, contrazis acum chiar de informaţiile din DNA.

Vezi și: Semnal de alarmă al cercetătorilor americani: Cum îţi afectează hipertensiunea creierul .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri