Tudorel Toader intervine în scandalul pensiilor magistraților: Nici n-ar trebui modificat pe fond

Autor: Anca Flondor

Publicat: 10-11-2025 21:14

Actualizat: 10-11-2025 21:32

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: Cristian Cristel / Zuma Press / Profimedia

Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, a declarat că proiectul de lege privind reforma pensiilor magistraților nu necesită o modificare pe fond, iar adoptarea demersului se poate face cât mai repede prin asumarea răspunderii în Parlament.

„Mai sunt foarte puține zile, dar Guvernul își poate angaja răspunderea în fața Parlamentului și proiectul de lege trece. După care Curtea Constituțională, de multe ori, dă prioritate anumitor obiecții de neconstituționalitate. Curtea poate să soluționeze în timp foarte scurt, având în vedere că substanța problemei este cunoscută”, a spus Tudorel Toader, luni, la B1.

Privind modificările necesare proiectului de lege, respins de CCR, Toader a afirmat.

„Eu am impresia că nici nu se vrea modificarea pe fond, dar, în opinia mea, nici n-ar trebui modificat. (...) Curtea face referire la echitate socială, face referire la criză, la cerințele îndeplinirii condiționalităților europene, ceea ce înseamnă că, în toate premisele, ca proiectul de lege, dacă își păstrează actualul conținut, actuala formă, să treacă de controlul Curții Constituționale”.

Declarațiile fostului ministru al Justiției, vin pe fondul presiunii cu care se confruntă Guvernul. Reforma pensiilor speciale este un angajament asumat prin PNRR și trebuie finalizată până la sfârșitul lunii noiembrie. În caz contrar, România riscă să piardă peste 230 de milioane de euro din fondurile europene.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri