Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, joi seară, că argumentele din raportul de evaluare a procurorului general sunt mult mai „puternice” decât cele din raportul întocmit pentru fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, subliniind că motivele de revocare a lui Lazăr sunt mult mai evidente, informează mediafax.
„Domnul Lazăr e om și el și are orgoliile domniei sale. Nu îi e confortabil să iasă la pensie revocat, adică dat afară pe motive imputabile. (...) Argumentele aduse în defavoarea domnului Lazăr sunt mult mai evidente și mult mai puternice decât cele aduse în defavoarea fostului procuror-șef al DNA. Pe cale de consecință, cu atât mai mult și mai evidente sunt motivele de revocare”, a declarat Tudorel Toader, la RomâniaTV.
Precizările vin după ce Toader a anunțat, pe Facebook, că a transmis președintelui Klaus Iohannis solicitarea de revocare din funcție a procurorului general, Augustin Lazăr. Toader a trimis și solicitarea pentru numirea Adinei Florea la șefia DNA.
„Am transmis cate presedintele Romaniei solicitarea de revocare din functie a procurorului general. Am transmis catre presedintele Romaniei si urmatoarele solicitaril de numire in functiile conducere: 1. Elena Giorgiana Hosu - procuror sef adjunct DIICOT; 2. Antonia-Eleonora Constantin - procuror sef al Sectiei Judiciare din cadrul PICCJ; 3. Iuliana Nedelcu - procuror sef adjunct al Sectiei Judiciare din cadrul PICCJ; 4.Florena-Esther Sterschi - procuror sef al Sectiei de resurse umane si documentare din cadrul PICCJ; 5. Adina Florea - procuror sef al DNA! Exprimam si speranta faptului ca presedintele va reciti atat art. 132 din Constitutie cat si Decizia CCR nr 358/ 2018”, a scris Tudorel Toader, pe Facebook.
Comentează