Tudorel Toader, replică tăioasă pentru Daniel Dragomir: Imaginea este veche, de la Timișoara

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 17-04-2019

Actualizat: 17-04-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Tudorel Toader a declarat, pentru MEDIAFAX, că imaginea publicată de Daniel Dragomir, în care apare alături de Dumitru Dumbravă, Laura Codruța Kovesi și Marius Iacob este veche și a fost realizată în Timișoara, cu prilejul susținerii tezei de doctorat de către fosta șefă DNA.

„Nu am văzut acea fotografie, însă cred că este veche, de la Timișoara, de la doctoratul doamnei Kovesi! Am făcut parte din Comisia de susținere a tezei, coordonator științific fiind prof. univ. dr. Viorel Pasca - Facultatea de Drept din Timișoara”, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Daniel Dragomir intervine exploziv în ziua în care se decide soarta ministrului Tudorel Toader: 'Frăția statului paralel'

Precizările vin după ce fostul ofițer SRI Daniel Dragomir a publicat, miercuri, pe blogul său, o imagine în care apar ministrul Justiției, Tudorel Toader, fosta șefă DNA, Laura Codruța Kovesi, fostul său adjunct, Marius Iacob, dar și generalul Dumitru Dumbravă, fostul secretar general al SRI.

Fostul ofițer SRI a declarat ulterior, pentru MEDIAFAX, că fotografia este realizată în timpul unei sesiuni de doctorat susținute de fosta șefă DNA, Laura Codruța Kovesi, în perioada 2007-2008.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri