Premium
După pierderea alegerilor europarlamentare, social-democraţii par să se fi molipsit de un discurs generat din zone incerte şi răspândit rapid în mentalul colectiv: candidatul PSD are foarte puţine şanse să ajungă în turul II al alegerilor prezidenţiale. Şi dacă logica defetistă nu era de ajuns, liderii PSD au căpătat şi vocaţia sinuciderii electorale, lansând public doar numele unor posibili candidaţi care, într-adevăr, ar obţine un deloc onorabil loc 3.
La acest moment, nu ştim ce realităţi au scos la iveală sondajele comandate de PSD, nici dacă liderii partidului vor ţine cont de acestea în desemnarea unui candidat la preşedinţie. Pentru ziua luni se anunţă discuţii pe această temă între PSD, ALDE şi, eventual, Pro România. Chiar dacă în Comitetul Executiv Naţional al PSD s-a respins varianta unui candidat fără patalama de pesedist, încă este posibilă desemnarea unui candidat comun cu ALDE, care nu doar să ajungă în turul II, dar să aibă şi o şansă în competiţia cu actualul preşedinte.
Călin Popescu Tăriceanu ar fi fost, în teorie, un candidat viabil, dar susţinerea PSD pentru candidatura sa nu a fost niciodată o opţiune. La urma urmei, Tăriceanu rămâne preşedintele unui alt partid, momentan aliat, însă mult mai solid şi periculos odată devenit "partidul preşedintelui". Gabriela Firea, o răsfăţată a sondajelor, pare în continuare izolată în PSD, chiar şi după dispariţia marelui duşman Dragnea. În plus, deşi accederea în turul II nu ar fi o problemă, primarul Capitalei ar fi genul de candidat care stârneşte pasiuni negative fără a strânge voturi din zone neutre.
Dincolo de simpatii şi antipatii, lista candidaţilor care ar putea fi susţinuţi atât de PSD, cât şi de ALDE este extrem de scurtă. Dacă vorbim despre un candidat care să nu fie zdrobit de o coaliţie a partidelor de opoziţie în turul II, pe listă rămâne un singur nume: Tudorel Toader. Acesta nu şi-a anunţat vreo intenţie în acest sens, nici nu ştim dacă ar fi dispus să se arunce într-o asemenea bătălie, însă cu siguranţă ar fi liantul perfect între PSD şi ALDE.
Deşi în PSD persistă o senzaţie de joc dublu în ceea ce-l priveşte pe fostul ministru, de la momentul remanierii, problemă care ar putea fi rezolvată, eventual, printr-o înscriere în partid. Orice greşeală este iertată mai uşor de baza partidului dacă este vorba despre "unul de-al nostru". Faptele din perioada ministeriatului, în special victoriile împotriva lui Iohannis şi Kovesi, ar ajuta şi ele la o "adopţie" fericită, în vreme ce poziţiile publice ulterioare remanierii asigură o minimă şi necesară ruptură de Liviu Dragnea.
Sigur, ca orice alt candidat, Tudorel Toader are punctele lui vulnerabile. Aeleaşi fapte de ministru îi aduc destui contestatari vehemenţi din zona opoziţiei. Totuşi, nici măcar "războiul" anti-Kovesi, cea susţinută de mecanisme incredibile de PR şi nu numai, nu i-a pricinuit fostului ministru pierderi mari şi nu i-a scos la iveală probleme penale (o armă politică obişnuită a adversarilor). Acest lucru spune multe despre rezistenţa acestuia într-o eventuală bătălie prezidenţială. În fine, reputaţia şi cariera acestuia sunt factori importanţi pentru atragerea voturilor din alte zone decât PSD şi ALDE, voturi esenţiale pentru ca această discuţie să aibă sens.
Nu este clar dacă PSD îşi doreşte să lupte cu şanse la prezidenţiale. S-ar putea ca unele calcule să arate că un eşec istoric să fie mai util, în vedere reconstrucţiei pentru parlamentare, decât o înfrângere la limită. În lumina rezultatelor de pe 26 mai, s-ar putea ca social-democraţii să nici nu spere la altceva decât la încă cinci ani cu un Klaus Iohannis mai degrabă absent. Lucrurile par să se îndrepte către o candidatură a Vioricăi Dăncilă. Între interesele unora şi slugărnicia altora, pare varianta sigură pentru o finală prezidenţială Iohannis-Barna şi, implicit, către stârşitul politic al actualului prim-ministru.
