DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Tunurile de zăpadă din Harghita au fost pornite pe mai multe pârtii; se speră că sezonul de schi va începe curând

cbs news
zapada sua

Tunurile de zăpadă au fost pornite pe mai multe pârtii din Harghita, după ce temperaturile au scăzut destul de mult, administratorii şi autorităţile locale sperând că sezonul de schi va începe curând, cel mai târziu în preajma sărbătorilor.

În staţiunea Băile Harghita au fost pornite 18 tunuri de zăpadă, care trebuie să acopere cei şapte kilometri de pârtii din localitate.

Chiar dacă în zonă a nins, stratul de zăpadă este prea mic şi se speră că în următoarea perioadă, cu ajutorul zăpezii artificiale, condiţiile de practicare a sporturilor de iarnă vor fi din ce în ce mai bune.

Pârtia de biatlon din Băile Harghita este funcţională, acolo având loc deja antrenamente, stratul de zăpadă naturală fiind completat cu cea artificială.

Citește și: Liviu Dragnea, în CĂRȚI pentru a fi eliberat mai devreme: Codul Penal e în favoarea fostului lider PSD

Şi în staţiunea Borsec se speră că sezonul de schi va începe în preajma sărbătorilor de iarnă, primarul Mik Jozsef declarând, pentru AGERPRES, că funcţionarea tunurilor depinde foarte mult de condiţiile meteo.

"De ieri dimineaţă (marţi - n.r.) s-au pus în funcţiune tunurile de zăpadă şi, dacă vremea ţine cu noi, sperăm ce de Crăciun să dăm drumul sezonului de schi. (...) Am speranţa că, chiar dacă nu o să ningă suficient, vom avea zăpadă în Borsec şi de Crăciun se va putea schia", a spus primarul localităţii.

În context, proprietarul pârtiilor de schi din Topliţa, Nicolae Baciu, a declarat, pentru AGERPRES, că totul depinde de temperaturile care se vor înregistra şi care influenţează cantitatea de zăpadă artificială produsă de instalaţii.

"S-au pornit tunurile, dar asta nu înseamnă nimic. E nevoie de un anumit interval şi totul depinde de temperaturi, deoarece producţia e una la minus 15 grade, iar la minus 9 grade sau minus 5 grade e alta. Nu putem avansa niciun fel de termen, pentru că temperatura este determinantă", a arătat Nicolae Baciu.

Citește și: Declarație ȘOC a unui deputat PSD după raportul PISA: 'Trebuia să predăm, noi, politicienii, la școală?'

Anul trecut, pârtiile de schi din Topliţa au devenit funcţionale încă de la începutul lunii decembrie.

În Harghita s-au înregistrat, în noaptea de marţi spre miercuri, temperaturi foarte scăzute, cel mai frig fiind la Miercurea Ciuc, unde mercurul termometrelor a arătat minus 15,1 grade Celsius.

Stratul de zăpadă este însă redus, fiind cuprins între 3 centimetri la Miercurea Ciuc şi 11 centimetri la staţia montană Bucin.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.