Turcan: Ancheta în ce priveşte prezenţa copiilor la proteste, afront adus democraţiei

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 16-02-2017

Actualizat: 16-02-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat joi că ancheta Direcţiei Copilului în privinţa prezenţei copiilor la protestele din Piaţa Victoriei reprezintă "un mare afront adus democraţiei şi bunului simţ". "Ancheta Direcţiei Copilului în ce priveşte prezenţa copiilor la protestele din Piaţa Victoriei este un mare afront adus democraţiei dar şi bunului simţ. Avem de-a face cu o interpretare complet absurdă a legii, în condiţiile în care se încearcă să se demonstreze că protestatarii şi-au folosit copiii în interes propriu. Fac un apel la unele autorităţi, cum ar fi Direcţia Copilului, să nu mai continue să jignească românii oneşti care nu au făcut nimic altceva decât să îşi exprime paşnic şi civilizat indignarea faţă de deciziile Guvernului", a scris Turcan pe Facebook.

Ea a subliniat că singurul "război" care se desfăşoară în aceste zile este cel "dus de PSD şi ALDE împotriva legii". "Am un mesaj şi pentru o doamnă ministru care îi numeşte pe protestatari iresponsabili pentru că şi-ar fi dus copiii într-o aşa numită 'zonă de război'. Stimată doamnă ministru, singurul război care se desfăşoară în aceste zile este cel dus de PSD şi ALDE împotriva legii, a bunului simţ, a justiţiei şi a României", a adăugat liderul PNL.

Raluca Turcan a afirmat că PSD şi Guvernul Grindeanu ar trebui să se ocupe "de lucruri cu adevărat importante". "Analiza Eurostat arată că aproape 50% dintre copiii României trăiesc în sărăcie. Mă întreb dacă Direcţia Copilului şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale condus de Olguţa Vasilescu au terminat de identificat toţi copiii din România aflaţi în situaţii de risc din cauza traiului la limita subzistenţei, copiii obligaţi să cerşească, copiii abuzaţi sau cei care sunt nevoiţi să trăiască sub cerul liber. Iar răspunsul îl ştiu: NU. Prin urmare, PSD şi Guvernul Grindeanu ar trebui să înceteze ofensiva împotriva oamenilor care s-au comportat democratic şi să se ocupe de lucrurile cu adevărat importante", a mai spus Turcan.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri