Justiţia din Turcia a emis vineri 37 de mandate de arestare cu privire la ”genocid”, inclusiv pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu şi ale mai multor oficiali israelieni, între care miniştrii Apărării Israel Katz şi Securităţii Naţionale Itamar Ben Gvir, relatează AFP.
În total, 37 de suspecţi sunt vizaţi de mandate de arestare, a anunţat într-un comunicat Pachetul General de la Istanbul - fără să furnizeze însă lista completă.
Între ei se află, de asemenea, şeful Statului Major israelian Eyal Zamir, precizează Parchetul General din Istanbul, care denunţă ”genocidul şi crimele împotriva umanităţii comise în mod sistematic de către statul israelian în Fâşia Gaza”.
”Israelul respinge cu dispreţ ultima lovitură de publicitate a tiranului Erdogan”, a contraatacat pe X, în engleză, ministrul israelian de Externe Gideon Saar, scrie news.ro.
”În Turcia lui Erdogan, sistemul judiciar a devenit de mult timp un instrument de reducere la tăcere a rivalilor politici şi de încarcerare a unor jurnalişti, judecători şi primari”, acuză Saar.
El se referă astfel la primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, rivalul preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, încarcerat din martie şi vizat în numeroase proceduri judiciare.
Cazul ”Spitalului Prieteniei Turco-Palestiniene”
Justiţia turcă citează, de asemenea, cazul ”Spitalului Prieteniei Turco-Palestiniene” din Fâşia Gaza, construit de către Turcia, lovit în martie de către armata israeliană, care susţinea că era baza unor combatanţi din cadrul mişcării islamiste palestiniene Hamas.
Turcia - una dintre cele mai critice ţări faţă de războiul lansat în Fâşia Gaza de către armata israeliană în urma unui atac fără precedent în sudul Israelului la 7 octombrie 2023 -, s-a alăturat anul trecut unei proceduri prin care Africa de Sud acuză Israelul de genocid în Fâşia Gaza la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ).
Un Plan de Pace propus de către preşedintele amrican Donald Trump, aliatul Israelului, a condus la intrarea în vigoare, la 10 octombrie, a unui armistiţiu fragil în Fâşia Gaza, după doi ani de război devastator.






























Comentează