Turcia blochează planurile unui important oficial din Ministerul Apărării german de a vizita baza aeriană de la Incirlik în luna iulie, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al ministerului german, un nou semn al relaţiilor din ce în ce mai tensionate între cei doi aliaţi NATO, relatează Reuters.
Germania are circa 250 de soldaţi staţionaţi la baza militară din sudul Turciei, precum şi şase avioane de recunoaştere Tornado şi un avion de alimentare, care participă la campania aeriană condusă de SUA împotriva militanţilor Stat Islamic din Irak şi Siria.
"Oficialii turci nu aprobă în prezent planurile de călătorie", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării german, confirmând informaţiile apărute în ediţia on-line a revistei germane Spiegel.
Ralf Brauksiepe, un adjunct al ministrului german al apărării Ursula von der Leyen, a planificat o vizită la baza aeriană de la Incirlik, împreună cu câţiva parlamentari germani luna viitoare, a precizat purtătorul de cuvânt, adăugând că Berlinul încă mai speră că această vizită va avea loc.
Săptămâna trecută, un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării german a făcut cunoscut că cele două ţări au încheiat un acord privind construcţia de noi locuinţe şi infrastructură pentru aparatele de zbor pentru forţele germane la baza de la Incirlik.
Relaţiile dintre Germania şi Turcia au cunoscut momente tensionate privind o serie de chestiuni, în special în legătură cu o rezoluţie adoptată de parlamentul german prin care se recunoaşte genocidul împotriva armenilor comis de Imperiul Otoman în 1915.
Deşi Ankara recunoaşte faptul că mulţi armeni creştini au fost ucişi în confruntările cu forţele otomane, ea neagă faptul că ar fi fost omorâţi sute de mii de armeni, că a existat o campanie organizată de epurare etnică contra armenilor sau că au existat dispoziţii în acest sens din partea autorităţilor otomane. AGERPRES
Turcia blochează vizita unui important oficial german la baza militară de la Incirlik
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

377
Netanyahu insistă cu eliberarea Iranului: Avem control aproape total asupra spațiului aerian
377

568
Kuweitul declară forţă majoră şi reduce producţia de petrol, din cauza războiului din Orientul Mijlociu
568

45
Hezbollah revendică o serie de atacuri cu drone și rachete asupra nordului Israelului
45

3.735
Donald Trump anunță noua tactică de negocieri de pace a SUA în războiul din Ucraina
3.735

2.435
Moment critic pentru Iran: noul lider suprem ar putea fi ales în următoarele 24 de ore după moartea lui Khamenei
2.435

2.617
Descoperire care ar putea schimba teoria originii vieții: 'Conan bacteria' susține ipoteza că viața de pe Pământ ar fi putut veni de pe Marte
2.617

1.987
Invadează SUA terestru Iranul? Trump manifestă deja un „interes serios” în desfășurarea de trupe / Reacția Casei Albe
1.987

6.733
VIDEO Mesaj dur către Teheran: în primul discurs de la izbucnirea conflictului, președintele Emiratelor Arabe Unite numește Iranul „inamic”
6.733

3.706
Strategie disperată în Strâmtoarea Ormuz: Navele petroliere se declară 'chineze' ca să nu fie bombardate de Iran
3.706

1.605
Turcia analizează trimiterea de avioane F-16 în Cipru pe fondul extinderii conflictelor din regiune
1.605

21.982
Liderul Iranului face un pas înapoi: președintele își schimbă mesajul după ce Gărzile Revoluționare i-au respins public declarația cu scuzele
21.982

6.718
Iranul a atacat Iordania cu aproape 120 de rachete și drone: „Vizau instalaţii vitale în interiorul Iordaniei”
6.718

4.588
Războiul din Iran complică politica italiană: Prietenia cu Donald Trump ar putea să o coste funcția pe Giorgia Meloni
4.588

















Comentează