Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Turcia critică declaraţiile ministrului de externe austriac privind vizita lui Erdogan

Time
Erdogan

Turcia a criticat luni declaraţiile ministrului de externe austriac, Sebastian Kurz, care a afirmat că preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, nu este binevenit în Austria să facă campanie printre turcii care trăiesc în această ţară pentru referendumul care va avea loc în Turcia în luna aprilie, relatează Reuters. Vicepremierul turc Numan Kurtulmus a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că Turcia 'nu salută' declaraţiile făcute de ministrul de externe austriac Sebastian Kurz privind o eventuală vizită a preşedintelui Erdogan în Austria înainte de referendum.

'Referendumul nu priveşte Austria', a declarat Kurtulmus. Anterior, şeful diplomaţiei austriece Sebastian Kurz a declarat că preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan nu este binevenit în Austria pentru a face campanie înaintea unui referendum care ar urma să aibă loc în aprilie şi care este destinat să-i sporească în mod considerabil atribuţiile, menţionează AFP. "Preşedintele turc poate veni în Europa şi în Austria pentru vizite oficiale bilaterale, dar nu pentru a exporta campania electorală turcă în Austria", a declarat responsabilul austriac într-un mesaj pe contul său de Facebook, anunţă Agerpres.

Kurz a precizat că un posibil miting al şefului statului turc în Austria ar creşte "diviziunile" şi "tensiunile" în interiorul comunităţii turce din această ţară. Circa 360.000 de persoane de origine turcă trăiesc în Austria, dintre care 117.000 de cetăţeni turci. Relaţiile dintre Ankara şi Viena au devenit tensionate în urma represiunii ce a urmat tentativei de puci contra lui Erdogan în iulie 2016. Turcii sunt chemaţi să se pronunţe pe 16 aprilie prin referendum asupra unei revizuiri a Constituţiei care vizează transferarea întregii puteri executive preşedintelui. Oponenţii lui Erdogan se tem că această reformă va accentua şi mai mult autoritarismul acestuia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.