Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Turcia îşi avertizează cetăţenii împotriva intoleranţei religioase în UE şi rasismului în SUA

Anadolu Agency
Türkiye Turcia

Turcia îşi avertizează cetăţenii care vor să călătorească în străinătate împotriva intoleranţei religioase în Uniunea Europeană (UE) şi a rasismului în Statele Unite, la o zi după ce ţări din Occident şi-au avertizat cetăţenii cu privire la riscul unor atentate pe teritoriul turc, relatează AFP, potrivit news.ro.

Statele Unite, Franţa, Germania şi Italia au făcut acest apel la evitarea mulţimii în Turcia şi a locurilor turistice după arderea unui exemplar al Coranului în Suedia şi Danemarca, la manifestaţii antiturceşti.

Ministerul turc de Externe i-a avertizat sâmbătă, în sfaturi de călătorie, pe cetăţenii turci, că există ”niveluri periculoase de intoleranţă religioasă şi de ură în Europa”.

Diplomaţia turcă a dat asigurări, în alt comunicat, că ”recent au avut loc atacuri verbale şi fizice ale unor străini şi acte rasiste în Statele Unite”.

NATO, ÎN CENTRUL TENSIUNILOR

Aceste tensiuni se intensifică, începând din mai, în contextul blocării de către Turcia a extinderii NATO în Suedia şi Finlanda. Ankare cere Stockholmului să extrădeze refugiaţi kurzi, pe care-i consideră terorişti.

Turcia şi Ungaria sunt singurele state membre NATO care nu au ratificat în Parlamente aderarea la Alianţa Nord-Atlantică a Suediei şi Finlandei.

Ungaria urmează să finalizeze ratificarea în februarie.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care vrea să-şi revigoreze susţinerea în rândul bazei sale electorale, în perspectiva alegerilor prezidenţiale prevăzute la jumătatea lui mai în Turcia, a avertizat Suedia să nu mai conteze pe ”susţinerea” sa în vederea aderării la NATO.

Negocierile Ankarei cu cele două ţări nordice au fost suspendate în mod oficial.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.