Turcia. Starea de urgenţă va fi menţinută cât va fi necesar

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 28-11-2016

Actualizat: 28-11-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Starea de urgenţă instituită în Turcia imediat după tentativa eşuată de puci din 15 iulie va continua atât timp cât va fi necesar, a declarat luni vicepremierul Numan Kurtulmus, într-o conferinţă de presă, transmite Reuters, potrivit agerpres

Conform unei declaraţii anterioare a preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, starea de urgenţă, decretată iniţial pentru perioadă de trei luni şi ulterior prelungită pentru încă trei, ar putea continua pentru încă un trimestru după ce va expira, în ianuarie 2017.

Citeşte şi: Coreea de Nord declară trei zile de doliu naţional în memoria lui Fidel Castro

Starea de urgenţă decretată de Erdogan la câteva zile după tentativa de puci de la mijlocul lunii iulie le permite preşedintelui şi guvernului să ocolească parlamentul în aplicarea de noi legi şi să limiteze ori să suspende drepturi şi libertăţi.

De la intrarea în vigoare a stării de urgenţă, mai mult de 125.000 de de funcţionari civili şi membri ai forţelor de securitate au fost demişi sau suspendaţi, fiind acuzaţi de legături cu complotiştii.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri