Trei persoane au fost rănite sâmbătă la Istanbul în explozia unei bombe în apropierea unei staţii de autobuz, a informat agenţia Dogan, citată de AFP.
Explozia s-a produs în cartierul Mecidiyekoy din zona europeană a oraşului. Răniţii au fost transportaţi la spital, dar nu prezintă răni grave, potrivit agenţiei.
Poliţia a înconjurat zona care a fost survolată de un elicopter.
Istanbulul a fost scena unor atentate sângeroase atribuite rebelilor kurzi şi grupării jihadiste Statul Islamic (SI).
În urmă cu trei săptămâni, un terorist kamikaze s-a aruncat în aer pe o arteră comercială din centrul Istanbulului, omorând patru turişti străini, printre care trei cetăţeni israelieni. Guvernul islamist-conservator turc acuzat gruparea Statul Islamic că se află la originea atentatului.
În ianuarie, un atentat sinucigaş, atribuit de asemenea SI, a omorât 12 turişti germani în cartierul istoric al oraşului.
Sâmbătă, Ambasada Statelor Unite ale Americii în Turcia i-a avertizat pe cetăţenii americani că există "ameninţări credibile (de atacuri) asupra zonelor turistice, îndeosebi în locurile publice şi la malul mării, în Istanbul şi Antalya", două dintre destinaţiile favorite ale turiştilor străini.
Prezenţa forţelor de securitate a fost întărită în oraş înaintea unui summit al Organizaţiei de Cooperare Islamică ce urmează să aibă loc săptămâna viitoare.AGERPRES
Turcia: Trei persoane au fost rănite într-o explozie la Istanbul
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

5.431
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
5.431

103
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
103

4.624
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
4.624

81
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
81

3.055
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
3.055

52
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
52

83
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
83

8.859
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
8.859

62
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
62

95
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
95

54
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
54

2.106
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
2.106

8.667
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
8.667
















Comentează