Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Turcii arestaţi în Grecia au mari probleme: Sunt urmăriţi penal pentru acţiuni teroriste

ciocanel judecator

Pachetul din Atena a început miercuri urmărirea penală pentru 'acţiuni teroriste' împotriva celor nouă cetăţeni turci arestaţi cu o zi în urmă în capitală şi suspectaţi de apartenenţă la o grupare de extremă stânga, DHKP-C, plasată pe lista 'organizaţiilor teroriste' de către Turcia, Uniunea Europeană şi SUA, transmite AFP. Cei nouă turci - opt bărbaţi şi o femeie -, arestaţi marţi de poliţia antiteroristă în apartamentele lor din Atena, sunt urmăriţi pentru 'apartenenţă la o organizaţie teroristă', 'acţiuni teroriste printre care furnizarea şi fabricarea de bombe', 'posesie de arme şi de explozivi', a declarat o sursă judiciară, conform Agerpres.

În apartamentele suspecţilor, anchetatorii au găsit 'un pistol CZ, detonatoare care puteau fi utilizate la fabricarea de explozivi, paşapoarte şi material digital', indică un comunicat al poliţiei. Unul din cei nouă arestaţi era dat în urmărire de poliţia elenă din 2013, după controlul efectuat, în largul insulei Chios din Egeea, asupra unui vas care încerca să transfere arme în Turcia.

Suspectul a reuşit atunci să scape, în timp alte 12 persoane, cetăţeni turci şi greci, au fost arestate şi condamnate de un tribunal elen pentru 'transfer ilegal de arme' şi alte infracţiuni. Începerea urmăririi penale împotriva celor nouă turci intervine cu zece zile înaintea vizitei oficiale la Atena a preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, prevăzută pentru 7 şi 8 decembrie. De mai multe decenii, numeroşi membri ai organizaţiilor kurde s-au refugiat în Grecia, aflată în relaţii delicate cu Turcia din cauza diferendelor teritoriale istorice dintre cele două state.

Relaţiile bilaterale au cunoscut o nouă tensionare după puciul eşuat din iulie 2016 din Turcia, când mai mulţi ofiţeri turci au cerut azil în Grecia - ca şi în alte ţări europene - pentru a scăpa de arestările în masă care îi vizează pe opozanţii regimului de la Ankara. Cererea Turciei de extrădare a opt ofiţeri sosiţi în Grecia a doua zi după puci a fost respinsă în ianuarie de justiţia elenă. Atena şi Ankara cooperează însă în ce priveşte stoparea migraţiei după ce Uniunea Europeană şi Turcia au semnat în martie 2017 un acord care a redus considerabil fluxul de migranţi şi refugiaţi spre Europa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.