Preşedintele turkmen, Gurbangulî Berdîmuhamedov, a ordonat deblocarea a 1,5 miliarde de dolari pentru construcţia unui oraş absolut nou, sub supravegherea fiului conducătorului acestei ţări foarte închise din Asia Centrală, relatează miercuri France Presse.
Potrivit unui reportaj difuzat marţi la televiziunea publică, preşedintele Gurbangulî Berdîmuhamedov a ordonat guvernului deblocarea acestor fonduri pentru a importa toate echipamentele necesare grandiosului proiect.
Imaginile îl arată pe Berdîmuhamedov survolând cu elicopterul locul viitorului oraş care va fi capitala regiunii Ahal (centru), condusă de fiul său Serdar.
Aleksandr Dadaev, preşedintele Uniunii Industriaşilor şi Antreprenorilor din Turkmenistan, a salutat un proiect "fără precedent" şi fondarea unui "oraş pentru secole". Proiectul a fost lansat în aprilie 2019, potrivit media oficiale.
Serdar Berdîmuhamedov, în vârstă de 38 de ani, este adesea desemnat ca potenţial succesor al tatălui său, care a redus la tăcere orice opoziţie în această fostă republică sovietică bogată în hidrocarburi.
Organizaţiile internaţionale pentru drepturile omului au acuzat deja guvernul turkmen că cheltuieşte fără a ţine seamă de veniturile din resursele naturale pe proiecte grandioase care aduc puţine beneficii populaţiei.
Cu toate acestea, în ultimii ani Turkmenistanul a întâmpinat dificultăţi economice. După scăderea bruscă a preţului hidrocarburilor în 2014 şi la sfârşitul anului 2016 a exporturilor sale de gaze în Rusia, autorităţile au trebuit să pună capăt furnizării gratuite de electricitate, gaz şi apă pentru locuitori.
Fost stomatolog şi ex-ministru al sănătăţii, Gurbangulî Berdîmuhamedov i-a succedat lui Saparmurat Niazov, mort în 2006, un fost cadru al partidului comunist şi care s-a proclamat "liderul naţiunii turkmene"
Turkmenistanul invesește 1,5 milarede de dolari în construirea unui oraș absolut nou
Explorează subiectul
Articole Similare

7
A fost stabilită data procesului de defăimare al lui Donald Trump împotriva BBC
7

54
A devenit tată la 91 de ani: "Sunt în formă bună”. Povestea uimitoare a bărbatului cu șapte copii
54

82
VIDEO Donald Trump avertizează Iranul: vor fi consecințe 'foarte traumatizante' dacă respinge acordul nuclear
82

97
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a vizat obiective militare și energetice din regiunile Volgograd și Tambov
97

362
Au apus vremurile în care lumea se baza pe America. Cum s-a ajuns ca Europa să fugă de Donald Trump și nu după el
362

32
UE ameninţă Belgradul cu blocarea finanţărilor din cauza legilor privind justiţia
32

953
Îndrăgostită de un agent rus, fiica unui preot din Ucraina a devenit spion. A livrat rivalilor informații militare importante
953

40
Barack Obama critică decizia lui Trump privind schimbările climatice
40

935
Cum și-au schimbat principalii aliați NATO părerea despre SUA: Sondaj POLITICO
935

3.235
Trump îi bate obrazul președintelui Israelului: Ar trebui să-i fie rușine
3.235

14
Venezuela amână legea cu privire la amnistie
14

3.190
Analistul Radu Tudor sesizează un moment istoric în strategia lui Donald Trump, care vizează și România: „NATO 3.0”
3.190

2.103
Misterul morților de la Petrohan, cazul tulburător care a zguduit Bulgaria - Detalii șocante din cadrul anchetei
2.103

















Comentează