Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Turul preliminar la Lille, restul siturilor adoptate

frbaschet.ro
baschet final four
Acest anunţ, făcut în urma unui Consiliu de administraţie al Comitetului organizator (COJO), pune capăt astfel divergenţelor apărute în luna martie privind turneul de baschet din Parcul expoziţiilor de la Poarta Versailles din Paris, după ce numeroşi baschetbalişti francezi au criticat alegerea locaţiei.

COJO se afla în căutarea unei soluţii pentru a rezolva problema de fond cu Federaţia internaţională de baschet (FIBA), care a încercat să facă tot posibilul pentru ca alegerea oraşului Lille drept locaţie să nu fie reţinută. Jucătorul francez din NBA Evan Fournier, vicecampion olimpic la Tokyo, a criticat şi el această opţiune.

De asemenea, probele de tir prevăzute în mod normal la Essences la Courneuve, au fost şi ele un subiect de discuţie, iar în final situl de la Centrul naţional de la Chateauroux a fost oficial ales. Pentru a compensa această mutare, turneul olimpic de box a fost deplasat la Seine-Saint-Denis din Villepinte.

Această nouă hartă a siturilor urmează să fie validată de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO).

Internaţionalul francez Evan Fournier criticase alegerea sitului de baschet pentru Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, citându-l pe campionul NBA Stephen Curry, care a lăsat să se înţeleagă că ar dori să dispute următorul turneu olimpic.

"Steph vrea să vină la Paris. Dar îi vom explica că Jocurile Olimpice de la Paris din 2024 nu sunt la Paris, pentru că baschetul este o disciplină de 'categoria 2'", a scris Fournier pe contul său de Twitter.

Alegerea sitului pentru baschet face obiectul unor critici din partea jucătorilor echipei Franţei, o mişcare iniţiată de Fournier la finele lunii martie.

Fournier, medaliat cu argint cu echipa Franţei la JO de la Tokyo de anul trecut, a criticat "plafonul prea jos" al sălii de la Parc des Expositions de la Porte de Versailles, din sudul capitalei, care trebuia iniţial să găzduiască faza preliminară a turneului de baschet - faza finală urmând să se joace la Bercy (estul Parisului).

Comitetul de organizare a JO de la Paris (COJO) a ales în cele din urmă să renunţe la prima locaţie, dar de atunci nu se ajunsese la un numitor comun, posibila variantă vehiculată fiind oraşul Lille (nordul Franţei) pentru faza preliminară.

O decizie finală în acest sens va aparţine CIO.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.