Ilan Laufer, președinte Platformei Social Liberale și fost ministru în Guvernul României, anunță că PSL pune bazele unei organizații puternice în capitala Olteniei/
''Ieri, 2 februarie, echipa PSL a ajuns la Craiova. Aici echipa PSL s-a întâlnit cu zeci de simpatizanți şi oameni dornici să se implice în schimbarea în bine a României şi a consolidat organizația la nivel județean.
Liderii PSL, Ilan Laufer şi Alexandru Coit, au împărtăşit viziunea lor pentru România, şi în special pentru oraşul Craiova, pol de creştere pentru regiunea Oltenia.
Citește și: Anunț de ULTIMĂ ORĂ de la meteorologi - Cod galben de ploi, ninsoare și viscol în 27 de județe
La eveniment au avut loc dezbateri deschise cu privire la dublarea veniturilor românilor, digitalizarea administrației, revitalizarea Start Up Nation, încurajarea investițiilor străine, crearea unor rețele de transport de mare viteză, măsuri prin care echipa PSL urmăreşte să ducă România în top 10 cele mai dezvoltate țări europene în următorii 10 ani.
O atenție deosebită a primit problema reducerii drastice a bugetului alocat pentru programul de sprijinire a antreprenoriatului românesc Start-Up Nation de la 2 miliarde de lei la doar 200 milioane de lei, program de care au beneficiat până în prezent aproximativ 20.000 de antreprenori români.
În acest moment, echipa PSL se află în drum spre Drobeta Turnu Severin, unde este aşteptat de membrii şi simpatizanții locali urmând ca, spre seară, autocarul să ajungă la Târgu-Jiu.'', a scris Ilan Laufer pe pagina de Facebook.
Comentează