Tusk şi May au convenit să încerce diminuarea tensiunilor din jurul negocierilor Brexit

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 06-04-2017

Actualizat: 07-04-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Premierul britanic Theresa May şi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, au avut joi o întrevedere la care au stabilit că vor încerca să diminueze tensiunile legate de negocierile privind Brexit-ul, mai ales atunci când vor fi abordate chestiuni dificile, cum este problema Gibraltarului, şi că pe tot parcursul acestor negocieri vor menţine un 'contact periodic', relatează agenţiile Reuters şi EFE. Cei doi oficiali au discutat circa două ore la Downing Street 10. 'M-am întâlnit cu premierul May pentru a ne asigura că dialogul privind Brexit-ul începe cu dreptul. Am convenit să menţinem un contact periodic pe durata întregului proces', a scris Tusk pe Twitter după întâlnire.

El a refuzat să facă declaraţii presei la ieşirea din reşedinţa oficială a premierului britanic, limitându-se să răspundă cu 'nu' unei serii de întrebări lansate de jurnalişti. La întrebarea dacă discuţia cu Theresa May a fost constructivă, Tusk a răspuns că a fost 'ca întotdeauna'.

Nici şefa executivului britanic nu a făcut declaraţii după întâlnirea cu preşedintele Consiliului European, dar biroul ei de presă a emis un comunicat. 'Premierul a menţionat clar că pe tema Gibraltarului poziţia Marii Britanii nu s-a schimbat: Marea Britanie va căuta cel mai bun acord pentru Gibraltar şi nu va negocia suveranitatea Gibraltarului fără consimţământul poporului său', se arată în text. La referendumul desfăşurat în anul 2002, populaţia Gibraltarului a respins ideea împărţirii suveranităţii asupra acestui teritoriu între Marea Britanie şi Spania. Însă la referendumul de anul trecut privind Brexit-ul, votul în Gibraltar a fost majoritar pentru rămânerea în UE.

În declaraţiile date în ultimele zile, Theresa May a insistat asupra încheierii unui acord comercial între ţara sa şi celelalte 27 de state ale UE în termenul de doi ani în care ar trebui să se încheie negocierile privind condiţiile ieşirii Marii Britanii din blocul comunitar, conform Agerpres. Însă poziţia UE este că despre un asemenea acord ar trebui să se discute numai după ce se vor face suficiente progrese în negocierea condiţiilor Brexit-ului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri