Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

TVR a depus o nouă plângere penală împotriva jurnalistului Cristian Oprean pentru cheltuieli de aproape 7 milioane de euro

Radu Pop
tvr

Reprezentanţii SRTv au depus, vineri, o nouă plângere penală împotriva lui Cristian Oprean, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz de încredere şi înşelăciune, conform unui comunicat de presă al instituției. Fostul salariat al televiziunii publice este acuzat că a angajat, în numele SRTv, fără să fie mandatat în acest sens, oferte în valoare totală de 6.600.000 de euro către European Broadcasting Union (EBU).

Mai exact, în data de 15.04.2022, jurnalistul, care la acea dată nu era şef de achiziţii sportive - titulatură pe care şi-a arogat-o fără a avea o numire oficială din partea managementului SRTv -, a înaintat şi semnat în numele instituţiei o ofertă angajantă în valoare de aproape şapte milioane de euro, aferentă unor competiţii sportive. Oferta, înaintată către Departamentul Sport al EBU, viza Campionatul de Fotbal Feminin 2023 şi următoarele patru ediţii ale Jocurilor Olimpice de Vară şi de Iarnă - 2026, 2028, 2030 şi 2032.

Conform unei hotărâri a Consiliului de Administraţie (CA) al SRTv, orice aprobare sau efectuare de cheltuieli în valoare de până în 100 de mii de euro se realizează prin hotărârea Comitetului Director, în timp ce cheltuielile care depăşesc acest prag sunt aprobate doar de CA.

Aşadar, prin demersul său, Cristian Oprean şi-a depăşit atribuţiile prevăzute în fişa postului, substituindu-se ordonatorului principal de credite şi intervenind în politica editorială a serviciului public de televiziune.

Conducerea TVR a aflat de aceste fapte abia în luna ianuarie 2023, când Televiziunea Română a primit primele facturi aferente acestor angajamente.

La solicitarea Consiliului de Administraţie al SRTv, în şedinţa din luna ianuarie, a avut loc o informare pe acest subiect unde a participat şi fostul coordonator al Departamentului Emisiuni şi Ştiri Sportive, Dorin Chioţea, care a declarat: „Nu ştiam de aceste achiziţii. Ştiam de discuţii, ştiam, că am participat şi eu la unele dintre ele, nu la toate, am participat pentru fotbal, ne-am întâlnit (...) de nu ştiu câte ori, pentru Campionatul de Fotbal Feminin. A rămas că mai discutăm, că urmează să înaintăm propunerile mai departe, le-am atras atenţia de nu ştiu câte ori, că erau diferiţi oameni pentru fotbal faţă de cei pentru olimpiadă - da? - şi le-am spus foarte clar, mă miră şi că EBU, nu ştiu, ia în considerare o asemenea semnătură a unui oarecare”.

Corespondenţa purtată ulterior de actuala conducere a Departamentului Sport din cadrul Televiziunii Române cu reprezentanţii departamentului de profil de la EBU a relevat faptul că cele două oferte trimise de fostul salariat SRTv generează obligaţii financiare pentru televiziunea publică.

Angajarea cheltuielilor fără mandat din partea conducerii TVR a creat un prejudiciu televiziunii publice, motiv pentru care reprezentanţii instituţiei au depus o plângere penală împotriva lui Cristian Oprean.

Fost jurnalist în cadrul Departamentului Emisiuni şi Ştiri Sportive, Cristian Oprean şi-a înaintat demisia din TVR în luna ianuarie 2023, în urma acuzaţiilor privind achiziţionarea şi vânzarea biletelor oferite de organizatorii CM de Fotbal Qatar Televiziunii Române. TVR a mai depus o plângere împotriva sa, privind modul în care domnul Oprean a abuzat de poziţia sa pentru a achiziţiona şi a transmite altor persoane biletele emise de reprezentanţii FIFA pentru SRTv.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.