Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

TVR: Festivalul "Cerbul de Aur" organizat în coproducţie cu Primăria şi Consiliul Judeţean Braşov

Newsbv.ro
Cerbul de Aur

Televiziunea Română va organiza Festivalul Internaţional "Cerbul de Aur" în coproducţie de televiziunea publică, Primăria şi Consiliul Judeţean Braşov, decizie luată în urma unei întâlniri dintre o delegaţie a TVR condusă de Doina Gradea, preşedinte-girector general, George Scripcaru, primar al Braşovului şi Ioan Andrei Veştea, preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, informează news.ro.

Totodată, o posibilă perioadă de desfăşurare a festivalului ar putea fi între 29 august  şi 2 septembrie, urmând ca TVR să facă toate demersurile legale pentru organizarea evenimentului.

În an aniversar, dedicat Centenarului României şi semicentenarului festivalului, TVR propune un format special al evenimentului, cu o gală aniversară, două zile de concurs şi o gală a Festivalului. Festivalul se va încheia cu o gală Centenară, un spectacol folcloric ce va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 17 ediţii, ultima dintre acestea fiind organizată în anul 2009. Evenimentul a devenit cel mai mare festival internaţional de muzicã organizat în România  şi, în mod tradiţional, la Braşov.

De-a lungul anilor, acest prestigios festival a găzduit apariţii sau recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Barbara, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow şi mulţi alţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.