Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

U Cluj-Dinamo: Ovidiu Burcă consideră că luciditatea a fost 'ingredientul' care a cam lipsit echipei sale

fanatik.ro
Ovidiu Burcă

Ovidiu Burcă, antrenorul echipei Dinamo, este de părere că sâmbătă, la Mediaş, dacă jucătorii săi ar fi avut mai multă luciditate în faţa porţii, bucureştenii ar fi putut pleca cu trei puncte de la meciul cu U Cluj, încheiat la egalitate, scor 1-1, scrie news.ro.

„E un punct câştigat cu greu, Au fost momente în joc când am suferit puţin, am avut şi momente bune. Poate am fi putut pleca si cu victoria de aici. Noi însă, în momentul în care eram, aveam nevoie de punctul ăsta, ca să creştem încrederea echipei. Cred că s-a văzut omogenitatea mai mare pe care au avut-o. Din păcate, noi am pierdut mingea foarte uşor. Chiar şi aşa am avut câteva momente în care, dacă aveam mai multă luciditate puteam scoate mai mult din meciul ăsta.

Mă bucură foarte tare că oamenii s-au întors lângă echipă, ne susţin, iar noi trebuie să luptăm cu toate resursele noastre, să câştigăm meciuri şi să-i facem fericiţi”, a declarat Ovidiu Burcă.

Echipa Universtatea Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă, pe teren propriu, la Mediaş, scor 1-1, cu formaţia bucureşteană Dinamo, într-un meci contând pentru etapa a patra a Superligii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.