Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Guvernul britanic ia în calcul sporirea măsurilor de protecţie pentru aleşi după uciderea deputatului David Amess

express.co.uk
David Amess

Ministrul de interne britanic Priti Patel a declarat duminica aceasta că guvernul studiază introducerea protecţiei din partea poliţiei pentru deputaţi, după uciderea deputatului conservator David Amess, transmite AFP.

"Trebuie să descoperim lacunele" în ceea ce priveşte dispozitivele de securitate din jurul deputaţilor, a declarat Patel la postul SkyNews. Întrebată în legătură cu introducerea protecţiei poliţiei pentru deputaţi în circumscripţiile lor, Patel a declarat că "toate opţiunile sunt luate în calcul în prezent" şi că "o serie de măsuri" au fost luate deja după moartea deputatului Amess.

Acest deputat în vârstă de 69 de ani, membru al Partidului Conservator al premierului Boris Johnson şi un susţinător înfocat al Brexitului, căsătorit, tată a cinci copii, cu mandate ce însumau 38 de ani în Parlament, a fost înjunghiat mortal vineri în timp ce participa la o întâlnire cu alegătorii într-o biserică metodistă din Leigh-on-Sea (estul Angliei), la circa 60 km est de Londra, informează Agerpres.

Poliţia britanică l-a identificat drept Ali Harbi Ali, un britanic de origine somaleză în vârstă de 25 de ani, pe individul care l-a ucis vineri pe deputatul conservator David Amess.

Uciderea lui David Amess a bulversat ţara şi a reamintit trauma asasinării deputatei laburiste Jo Cox, în iunie 2016, de către un extremist de dreapta.

"Multe lucruri s-au schimbat" de la moartea deputatei Jo Cox, a declarat Priti Patel. "Ne-am schimbat cu toţii modurile de a lucra, din cauza evoluţiilor ameninţărilor din societate", a spus ministrul britanic, explicând de exemplu că deputaţii le cer în prealabil alegătorilor din circumscripţia lor să-şi facă programare pentru a se întâlni cu ei.

Totodată, Patel a reiterat că uciderea deputatului conservator nu trebuie să interfereze cu "datoria democratică" a politicienilor din Regatul Unit de a se întâlni cu alegătorii lor, transmite EFE. Patel şi-a exprimat sprijinul pentru reuniunile săptămânale faţă în faţă dintre parlamentari şi alegători. "Suntem parte din ţesut, din ADN-ul societăţii, din democraţia noastră, libertatea noastră, din şansa pe care o au oamenii de a avea o relaţie cu noi", a spus ea.

Uciderea lui Amess "nu ar trebui să rupă niciodată legătura dintre un reprezentant ales şi funcţia sa democratică, responsabilitatea şi datoria faţă de oamenii care l-au ales", a insistat ea.

În aceeaşi linie s-a pronunţat şi preşedintele Camerei Comunelor, Lindsay Hoyle, care într-un articol a afirmat că nu este adeptul stopării întâlnirilor cu alegătorii, deoarece, în sistemul britanic, "scopul de a fi deputat este de a ajuta şi de a fi văzut". El a pledat în schimb pentru înmulţirea măsurilor de precauţie şi a insistat ca dezbaterea politică să fie "mai amabilă şi mai respectuoasă".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.