Ucigașul! Așa e supranumit unul din bodyguarzii lui Călin Georgescu, care a filmat cu Van Damme

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 07-01-2025 17:45

Actualizat: 07-01-2025 19:45

Article thumbnail

Sursă foto: gandul.ro

Noi detalii ies la iveală despre oamenii care îl protejează pe Călin Georgescu. Deși spune că e amenințat, Georgescu nu a depus oficial nicio plângere, ba mai mult refuză serviciile SPP, care i se cuvin prin lege. A ales să se încojoare însă de luptători din Legiunea Străină, care sunt adevărați campioni în lupte.

Unul din ei e supranumit Ucigașul

Florin Roată, supranumit „Ucigașul” este dublu campion mondial în lupta cu arme albe, inclusiv nunceak, o armă tradițională japoneză formată din două bastoane legate printr-un lanț sau o coardă. Roată a făcut performanță nu doar în arte marțiale, ci și în cariera de cascaor, devenind celebru după ce a câștigat în 1998 titlul de campion mondial la Qwan Ki Do, o artă marțială chino-vietnameză.

Florin Roată a ajuns în lumea cinematografiei în 1999, având rol de cascador în numeroase producții românești, dar și internaționale. Printre filmele în care acesta a jucat se numără Modigliani, Second in Command, Six Bullets, și The Detonator. În același timp, Florin Roată a lucrat alături de actori celebri precum Jean-Claude Van Damme, Dolph Lundgren sau Cuba Gooding Jr, scrie România TV.

„Am multe amintiri legate de cei pe care i-am întâlnit pe platourile de filmare. Cele mai plăcute rămân, totuși, momentele petrecute în compania lui Jean-Claude Van Damme, pe care l-am cunoscut în 2005, când am jucat împreună în Second în Command, film turnat în România”, povestea Florin Roată.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri