Ucraina a solicitat oficial extrădarea din Belarus a celor 28 de presupuşi mercenari ruşi reţinuţi luna trecută de forţele de securitate ale acestei ţări, a anunţat miercuri biroul procurorului general de la Kiev, relatează Reuters potrivit Agerpres.
Ucraina are suspiciuni că aceşti mercenari au luptat alături de separatiştii sprijiniţi de ruşi în conflictul din estul ţării. Bărbaţii reţinuţi ar face parte din grupul privat de securitate Wagner, considerat a fi apropiat de Kremlin.
Autorităţile din Belarus i-au reţinut pe aceşti oameni luna trecută şi a afirmat că erau implicaţi într-un complot pentru destabilizarea ţării înainte de alegerile prezidenţiale de duminică, câştigate de Aleksandr Lukaşenko, în urma unui vot considerat fraudat de zecile de mii de protestari care au ieşit apoi în stradă.
Rusia neagă că s-a folosit de mercenari în scopul destabilizării Belarusului şi susţine că aceştia erau aici doar în tranzit, îndreptându-se spre o ţară din America latină
Ucraina a solicitat oficial extrădarea celor 28 de presupuşi mercenari ruşi reținuți în Belarus
București
8°C
Articole Similare

7
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
7

367
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
367

208
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
208

593
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
593

1.567
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
1.567

1.885
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
1.885

1.020
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
1.020

23
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
23

4.310
Răsturnare de situație în cazul asasinării lui Charlie Kirk: glonțul fatal nu ar proveni din arma suspectului
4.310

2.849
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
2.849

100
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
100

2.276
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
2.276

3.615
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
3.615
















Comentează