Forţele armate ucrainene au atacat cu drone duminică o importantă centrală electrică din zona capitalei Federaţiei Ruse, ceea ce a cauzat un incendiu şi a făcut necesară trecerea pe sistemul de rezervă al alimentării cu electricitate şi agent termic, a anunţat guvernatorul regiunii Moscova, Andrei Vorobiov, relatează Reuters.
Dronele ucrainene au lovit centrala electrică Şatura, aflată la circa 120 de kilometri est de centrul Moscovei, a precizat Vorobiov, conform Agerpres.
''Unele dintre drone au fost distruse de forţele apărării aeriene. Câteva drone au căzut pe suprafaţa centralei. Un incendiu a izbucnit la acest obiectiv şi în prezent este ţinut sub control'', a adăugat oficialitatea rusă.
Pe de altă parte, armata rusă a revendicat cucerirea a încă trei localităţi în estul Ucrainei.
Ministerul Apărării rus a raportat capturarea localităţii Petrivsk din provincia Doneţk (est), unde se desfăşoară cele mai multe lupte. De asemenea, ruşii au anunţat cucerirea localităţilor Tihe şi Otradne, din regiunea Dnipropetrovsk, unde trupele ruse intraseră în cursul verii şi avansaseră rapid.
Armata ucraineană este în dificultate pe front, încercând în prezent să nu piardă controlul asupra mai multor bastioane.
Reprezentanţi ucraineni, americani şi europeni se reunesc duminică la Geneva pentru a dezbate planul de pace în 28 de puncte elaborat recent de SUA şi menit să pună capăt războiului izbucnit în Ucraina în februarie 2022.
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a cerut Kievului să negocieze pe baza acestui document şi a ameninţat cu continuarea ofensivei din Ucraina în caz de refuz.
Potrivit presei americane, planul de pace în 28 de puncte anunţat de Washington a fost convenit în urma unor consultări între Steve Witkoff, emisar special al preşedintelui american Donald Trump, şi Kirill Dmitriev, emisar economic special al preşedintelui rus Vladimir Putin, fără ca susţinătorii europeni ai Ucrainei să fie informaţi.
Planul respectiv prevede ca Ucraina să cedeze Rusiei complet regiunea Donbas (formată din provinciile Doneţk şi Lugansk) şi să-şi reducă forţele armate. În plus, Ucrainei i se va cere să renunţe printr-un decret constituţional la aderarea la NATO şi să-şi limiteze efectivele militare la 600.000 de persoane.
În schimb, Rusia ar urma să restituie Kievului părţi din teritoriile ocupate în provinciile Zaporojie şi Herson, ar accepta ca Ucrainei să primească garanţii de securitate de la SUA şi i s-ar permite să adere la Uniunea Europeană, iar teritoriile din Donbas cedate Rusiei ar deveni zone demilitarizate.






























Comentează