Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ucraina cere ONU să monitorizeze situaţia securităţii din Crimeea

UKRAINE-POLITICS-EU-OPPOSITION-DEMO
"Începând de astăzi (miercuri), Serviciul ucrainean de Securitate (SBU), prin intermediul Ministerului de Externe şi misiunea noastră permanentă la ONU va informa cu regularitate Biroul Secrearului General al ONU şi statele garante ale integrităţii teritoriale şi independenţei Ucrainei, în principal Rusia şi Statele Unite, cu privire la situaţia din Republica Autonomă Crimeea", a declarat directorul SBU Valentin Nalivaicenko miercuri. Directorul SBU a făcut aceste declaraţii în cadrul unei întâlniri cu emisarul special al secretarului genral al ONU Robert Serry, potrivit serviciului de presă al SBU. El a subliniat că toţi membrii Consiliului de Securitate al ONU sunt garanţii integrităţii teritoriale a Ucrainei. Nalivaicenko a solicitat ca ONU să monitorizeze nonstop, "prin toate posibilităţile", situaţia în domeniul securităţii în Crimeea. "Garanţiile cu privire la integritatea şi inviolabilitatea teritoriale ale Ucrainei sunt factorii de bază pentru soluţionarea tuturor problemelor privind securitatea în ţara noastră, cu asistenţa ONU", a declarat directorul SBU. Preşedintele rus, Vladimir Putin, a ordonat miercuri verificarea pregătirii pentru luptă a trupelor din centrul şi vestul Rusiei. Această mişcare intervine pe fondul tensiunilor dintre Rusia şi Ucraina, al cărei preşedinte prorus Viktor Ianukovici a fost înlăturat de la putere de protestatarii prooccidentali la sfârşitul săptămânii, în urma unor violenţe soldate cu peste 80 de morţi. Casa Albă a recomandat "actorilor externi" să evite orice "act de provocare" în criza ucraineană, referindu-se la Rusia, care a mobilizat trupe pentru o posibilă intervenţie militară. Îndepărtarea de la putere a lui Ianukovici a generat îngrijorări în vest cu privire la o posibilă intervenţie militară a Rusiei în regiunile proruse din Ucraina, în special în Crimeea, unde staţionează Flota Rusă la Marea Neagră. Dar oficialii ruşi au declarat public că o astfel de mişcare este improbabilă. Crimeea, care a aparţinut mai întâi Rusiei în cadrul URSS, a fost ataşată Ucrainei în 1954. Ea continuă să găzduiască Flota rusă la Marea Neagră în cartierele istorice din oraşul portuar Sevastopol. Scurte confruntări au avut lor miercuri între manifestanţii proruşi şi susţinătorii noilor autorităţi ucrainene la Simferopol, capitala Crimeei, în timp ce şeful Parlamentului local a exclus orice dezbatere cu privire la o eventuală secesiune. Proruşii cer organizarea unui referendum, pe tema statutului Crimeei, situată în sudul Ucrainei şi devastată de tensiuni separatiste care s-au intensificat de la destituirea, săptămâna trecută, a lui Ianukovici. Mediafax

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.