Premium
Analistul italian Dario Rivolta face o scurtă analiză a ceea ce se întâmplă acum în conflictul din Ucraina prin prisma altor două conflicte relativ recente, războiul din Kosovo și războaiele din Irak și le cere cititorilor să urmărească dincolo de propagandă ce a dus cu adevărat la aceste conflicte. El susține că totul se reduce în relațiile internaționale la Realpolitik dincolo de ”romantismul” părților implicate sau care se implică de o parte și de alta
”UCRAINA: Cum să clădești inamicul
de Dario Rivolta
Războiul începe cu propaganda: Kosovo și Irakul au fost bombardate pornind de la știri false de stat.
În fiecare război din fiecare epocă și oricine au fost luptătorii, ce să evidențiem și ce să neglijăm, cum să se prezinte victoriile și înfrângerile în povestea evenimentelor și, mai ales, cum să denunți faptele rele și inumanitatea inamicului, au fost întotdeauna metode pe scară largă, folosite de toți. Actualul război din Ucraina nu este o excepție, iar difuzarea enormă de informații grație internetului nu a făcut decât să întărească acest aspect al conflictului.
Deși nu participi direct, te simți implicat într-un anumit fel, ajungi să susții partea unuia sau altuia dintre concurenți. În acest caz, fiecare lectură a faptelor este radicalizată și, adesea, chiar și cei mai obiectivi analiști cad victime ale acesteia, poate fără să-și dea seama. Bineînțeles că există, chiar și în rândul savanților, cei care sunt de rea-credință și pentru un oarecare câștig personal sau pur și simplu pentru a fi alături de cei care par mai puternici mistifică drastic evenimentele și abandonează a priori orice încercare de a studia și raporta judecând la rece faptele.
În special, politicienii nu se feresc de aceste mecanisme și tind să-și justifice alegerile folosind motive care le pot aduce mai mult consens și aprobare. În realitate, atât politicienii serioși, cât și analiștii știu bine că, dincolo de argumentele propagandei sau versiunile de conveniență, motivele care inspiră alegerile de politică externă ale fiecărui stat privesc întotdeauna doar ceea ce se consideră a fi interesul național.
Constatându-se însă acest lucru, trebuie precizat că, chiar și în cadrul aceluiași stat, nu toată lumea este neapărat de acord asupra locului în care se află acest interes și, chiar și în eventuala unanimitate în acest sens, pot exista opinii diferite cu privire la care este cea mai bună modalitate de a-l urmări la anumite evenimente. Fiecare guvern, în orice țară din lume, încearcă să optimizeze interesul egoist național, dar, în acest sens, are întotdeauna nevoie de acordul concetățenilor săi și trebuie să se justifice chiar și în ochii „străinilor”. Tocmai din acest motiv, nimeni nu admite vreodată public că deciziile luate sunt pur „pro domo” și sunt inventate motive mai „nobile” pentru a pregăti opinia publică să accepte în sine alegeri potențial nepopulare.
Pentru a înțelege asta, se poate recurge la unul dintre numeroasele exemple din istoria recentă: presupusul genocid al kosovarilor a „justificat” bombardamentul NATO asupra Serbiei și crearea unui nou stat, Kosovo.
Că nu avea loc un genocid fusese declarat, chiar înainte de începerea ostilităților, de către observatorii OSCE prezenți la fața locului, dar au fost imediat rechemați „din motive de securitate” și aduși la tăcere. Apoi au recurs la o campanie de presă pe scară largă, care a susținut teza genocidului prin afișarea de fotografii din satelit ale unor movile de pământ identificate imediat ca „morminte comune”. Apoi au început reportajele jurnaliştilor complici sau adesea puternic „influenţaţi”, care răspândesc poveşti atroce, violuri şi crime care nu i-au putut lăsa insensibili pe numeroşii cititori.
Războiul a putut izbucni, așadar, cu acordul aproape general al populațiilor din țările atacatoare. Nu contează că, după bombardamente, echipa de medici internaționali trimisă de Tribunalul de la Haga pentru a strânge probe pentru inculparea „criminalilor de război” a descoperit că majoritatea presupuselor gropi comune au fost doar mutate cu artă pe pământ: operațiunea fusese făcută cu succes! Și s-a putut naște Kosovo independent (și odată cu el și cea mai mare bază militară americană din Europa).
Un alt exemplu util a fost povestea „armelor de distrugere în masă” ale lui Saddam Hussein. Chiar și în acel caz, fotografiile s-au răspândit pentru a fi interpretate ca o dovadă a celor spuse și s-a recurs la „scurgeri” de informații de la ipotetice servicii secrete care confirmau ceea ce se pretindea oficial.
Iar războiul a început. Mecanismul psihologic prin care chiar și cele mai sumbre comportamente „trebuie” să fie acoperite de motivații nobile și împărtășite pe scară largă este destul de complex și ar dura prea mult să discutăm despre asta aici și acum. Este suficient să ne amintim că Voltaire și Nietzsche au arătat deja că natura umană trebuie să „sublimeze” cele mai egoiste impulsuri deghizându-le în sentimente mai „acceptabile”, iar filozoful germano-american Leo Strauss a ajuns și el să justifice modul în care era necesar ca fiecare conducător să-l mintă pe propriul guvernat pentru a menține consimțământul. Singura lui preocupare era că „valorile” susținute erau suficient de credibile și acceptabile pentru majoritatea populației. „Exportul democrației” prin forță dacă este necesar, „respectarea drepturilor omului”.
Prin urmare, propaganda este esențială pentru a transmite mesajele necesare și chiar și cel mai feroce agresor întotdeauna și de pretutindeni tinde să se prefacă drept un apărător al unor „valori comune”. Nu se va prezenta niciodată drept primul atacant. Dacă, dimpotrivă, ar admite că săvârșirea unor acte ostile împotriva altor persoane a fost motivată doar de un simplu „interes național”, nu numai că ar aduna mai puțin consens acasă, ci ar stârni sentimente negative chiar și în populațiile inițial „neutre” .
Din păcate, cei care observă evenimentele cu rece și fără să se lase cuceriți de mesaje propagandistice știu că Realpolitik există și sunt obligați să caute, și deci să găsească, adevăratele motive pentru ceea ce se întâmplă. În special, dacă este un politician sau un analist cinstit din punct de vedere intelectual, nu pot decât să ia în considerare acest lucru.
În acest moment, analiza trebuie să renunțe să îngăduie cele mai firești reacții sentimentale și să înceapă să se întrebe nu numai care sunt interesele reale care au determinat anumite acțiuni, ci mai ales dacă mișcările întreprinse corespund sau nu intereselor naționale reale ale diferitelor țări implicate.
În ceea ce privește războiul aflat în desfășurare în Ucraina, scriitorul nu vrea să tragă concluzii acum, ci mai degrabă lasă sarcina fiecărui cititor în parte.
Puneți cititorului aceste întrebări simple și căutați răspunsul:
- Care au fost motivele pentru care NATO (și, prin urmare, Statele Unite) a decis că Rusia ar trebui „încercuită”?
- De ce, măcar din 1994, SUA au fost foarte prezente în Ucraina, oficial și prin ONG-uri presupuse independente?
- De ce au colaborat la organizarea demonstrațiilor din Piața Maidan și a loviturii de stat ulterioare?
- Cum de cei care astăzi sunt, pe bună dreptate, indignați de uciderile și distrugerile cauzate de artileria rusă asupra ucrainenilor săraci, au rămas tăcuți când artileria ucraineană (din 2014 încoace) a făcut același lucru împotriva etnicilor ucraineni ruși din Dombass?
- Corespunde în mod concret interesului american, având în vedere concurența crescândă din partea Chinei, de a împinge Rusia în brațele acesteia din urmă? Nu este asta o contradicție?
- Care țară europeană își găsește interesul național, dacă există, în izolarea Rusiei în favoarea Ucrainei?
- Suferința pe care trebuie să o suporte popoarele Europei în dorința de a renunța la petrol și gaze rusești ieftine este inevitabilă și necesară?
- Invazia rusă a Ucrainei a avut alternative, și care? Sau chiar ne confruntăm cu o decizie a unui nebun dezlănțuit, dornic doar să intre în istorie ca un nou cuceritor?
Desigur, aceste întrebări sunt doar începutul unei căutări care ar putea merge mult mai adânc. De exemplu, de ce nu se poate forma o armată europeană? Sau, cum de toți liderii țărilor europene actuale sunt perfect de acord cu ce să facă în acest război, în timp ce nu sunt de acord cu orice altceva?
Dario Rivolta, fost membru al parlamentului italian, este analist geopolitic și expert în relații internaționale și comerț.
(Text apărut recent în Notizie Geopolitiche. Traducere- Alexandru Petria)
