Ucraina este foc și pară după comentariile lui Viktor Orban. Protestul Ministerului de Externe de la Kiev

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 31-01-2023

Actualizat: 31-01-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Wilson Center

Ucraina a protestat marţi pe lângă ambasadorul Ungariei cu privire la comentariile "dispreţuitoare" făcute de premierul ungar Viktor Orban şi le-a cerut autorităţilor de la Budapesta să înceteze ceea ce a numit "retorica anti-ucraineană", relatează Reuters, conform Agerpres.

Ambasadorul Istvan Ijdjarto a fost convocat de Ministerul de Externe ucrainean după ce purtătorul de cuvânt al ministerului, Oleg Nikolenko, a scris pe Facebook că Orban le-a spus jurnaliştilor că Ucraina este "ţara nimănui" şi a comparat-o cu Afganistanul.

Istvan Ijdjarto a primit "un protest puternic în legatură cu recentele declaraţii denigratoare ale premierului Ungariei Viktor Orban', a indicat ministerul.

"S-a subliniat faptul că retorica anti-ucraineană, care se aude de la conducerea ungară de o lungă perioadă de timp, este absolut inacceptabilă şi provoacă daune serioase relaţiilor ungaro-ucrainene", a precizat sursa citată.

"Părţii ungare i s-a cerut să înceteze această tendinţă negativă pentru a evita consecinţe ireparabile pentru relaţiile dintre cele două ţări", a adăugat ministerul.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri