Ucraina SE RUPE total: Vrea trecerea Bisericii la calendarul gregorian

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 25-12-2019

Actualizat: 25-12-2019

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Trecerea Bisericii Ortodoxe din Ucraina la calendarul gregorian ar putea "conserva" multe comunități religioase și, totodată, ar putea crea "confuzie" în interiorul ortodoxiei ucrainene pentru următoarele decenii, a declarat șeful centrului de presă al noii biserici ortodoxe din Ucraina, Evstrati Zoria, potrivit RRA.

El a comentat disputele cu privire la chestiunea schimbării datei celebrării Crăciunului și a lansării reformei calendaristice în cadrul bisericii.

Citește și:  Liviu Dragnea încasează o lovitură devastatoare

"O reformă calendaristică grăbită și chiar încercările prost concepute de a propune o dublă celebrare a Crăciunului ar putea conserva mii de comunități cu milioane de credincioși în Patriarhia Moscovei și ar putea cauza confuzie în ortodoxia ucraineană pentru următoarele decenii", a explicat reprezentantul Bisericii Ortodoxe din Ucraina.

Evstrati Zoria a adăugat că riscurile reformării calendarului bisericesc sunt evidente și reale.

Anterior, mitropolitul Kievului şi al Întregii Ucrainei, Epifanie, a afirmat că reforma calendarului bisericesc și schimbarea datei sărbătorii Crăciunului vor fi posibile atunci când majoritatea ucrainenilor vor fi pregătiți pentru acest lucru.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri