Ucraina, sfâșiată de marile puteri pentru minerale rare: UE intră în joc cu o propunere, după oferta SUA

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 25-02-2025 09:47

Actualizat: 25-02-2025 11:47

Article thumbnail

Sursă foto: x

Uniunea Europeană a oferit Ucrainei propriul său acord privind „materialele critice”, în timp ce preşedintele american Donald Trump susţine că Washingtonul este aproape de a încheia un acord cu Kievul pentru drepturile asupra vastelor sale resurse naturale, relatează POLITICO, conform News.ro.

Comisarul european pentru strategie industrială, Stéphane Séjourné, a declarat că a prezentat o contrapropunere oficialilor ucraineni pe care i-a întâlnit la Kiev în timpul unei vizite a Comisiei Europene pentru a marca cei trei ani de la invazia rusă.

„21 din cele 30 de materiale critice de care are nevoie Europa pot fi furnizate de Ucraina în cadrul unui parteneriat reciproc avantajos”, a declarat Séjourné, potrivit AFP. „Valoarea adăugată pe care o oferă Europa este că nu vom cere niciodată un acord care nu este reciproc avantajos”, a subliniat comisarul european.

Bătălia pentru resursele rare ale Ucrainei

Trump a făcut propuneri din ce în ce mai agresive faţă de Ucraina pentru drepturile asupra bogăţiilor sale minerale, cerând până la 500 de miliarde de dolari drept compensaţie pentru sprijinul acordat de Washington Kievului în respingerea invaziei Moscovei.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a refuzat până în prezent să semneze două proiecte de acord propuse de administraţia Trump, afirmând că termenii - care, potrivit The New York Times, includ prevederea ca Ucraina să renunţe la minereuri, venituri din petrol şi gaze, plus venituri din porturi şi alte infrastructuri în valoare de 500 de miliarde de dolari - sunt prea duri.

„Nu voi semna ceea ce 10 generaţii de ucraineni vor trebui să plătească înapoi”, a declarat Zelenski duminică la o conferinţă de presă.

Dar Trump a insistat luni că un „acord final” este „foarte aproape” şi că acesta va include „pământuri rare şi diverse alte lucruri”.

Context

Ucraina deţine depozite uriaşe de elemente critice şi minerale, de la litiu la titan, care sunt vitale pentru fabricarea tehnologiilor moderne şi foarte râvnite în cursa globală pentru resurse. Ucraina are, de asemenea, rezerve vaste de cărbune, precum şi petrol, gaze şi uraniu, dar o mare parte din acestea se află în teritorii aflate sub control rusesc.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri