Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ucraina și Statele Unite pun la cale noile rute terestre alternative pentru livrarea de cereale

g4media.ro
transport cereale

Statele Unite şi aliaţii săi colaborează cu Kievul pentru a găsi rute terestre alternative pentru a livra cereale esenţiale în lume, după ce Rusia s-a retras din acordul care permitea ca grânele ucrainene să fie transportate în siguranţă pe Marea Neagră, a declarat miercuri Casa Albă, potrivit CNN, citat de news.ro.

"Lucrăm cu partenerii noştri din UE, lucrăm cu Ucraina şi cu alţi parteneri europeni pentru a vedea dacă există alte modalităţi de a trimite cereale pe uscat către piaţă. Dar acest lucru nu este la fel de eficient", a declarat miercuri John Kirby, purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al SUA.

"Cea mai bună cale pentru ca aceste cereale să ajungă pe piaţă este prin intermediul căilor maritime", a spus el. "Dar lucrăm pentru a vedea ce putem face", a adăugat oficialul.

SUA au avertizat anterior că Rusia ar putea viza navele civile din Marea Neagră pentru a da vina pe Ucraina după ce Kremlinul şi-a retras participarea din acordul privind cerealele de la Marea Neagră. Acordul a fost intermediat iniţial de Turcia şi de Naţiunile Unite anul trecut pentru a asigura trecerea în siguranţă a cerealelor din porturile ucrainene.

Cerealele ucrainene sunt esenţiale pentru aprovizionarea cu alimente la nivel mondial, în special pentru ţările în curs de dezvoltare. Preţurile cerealelor au crescut brusc de la prăbuşirea acordului şi în timp ce Moscova vizează infrastructura portuară ucraineană.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.