Ucrainenii au profitat din plin de scoaterea vizelor între UE şi Kiev

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 11-06-2019

Actualizat: 11-06-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Aproximativ trei milioane de ucraineni au profitat de regimul privind exceptarea de la vize dintre Ucraina şi Uniunea Europeană şi au vizitat ţări din UE folosind doar paşapoartele biometrice în ultimii doi ani, a indicat marţi Ministerul ucrainean de Externe, citat de agenţia Xinhua, potrivit agerpres.ro.

Circa 9,2 milioane de cetăţeni ucraineni au trecut frontiera cu noile paşapoarte biometrice de la intrarea în vigoare a noilor prevederi în urmă cu doi ani. Dintre ei, aproximativ trei milioane au călătorit fără vize, a precizat ministerul într-un comunicat.

Citește și: Acuzații grave: ‘Pupincuriștii, populiștii, acoperiții și ignoranții și-au făcut datoria și de data asta’

Peste un milion au călătorit în Polonia, o destinaţie populară, având doar paşapoarte biometrice, peste 350.000 în Ungaria şi circa 245.000 în România, potrivit datelor oficiale.

''Aceasta arată că un număr crescând de ucraineni preferă să călătorească fără vize'', se mai spune în comunicat.

Citește și: Pericol pentru Viorica Dăncilă! Unul dintre cei mai vechi lideri ai PSD vrea să preia hățurile

Regimul privind exceptarea de la vize dintre Ucraina şi Uniunea Europeană a intrat în vigoare oficial pe 11 iunie 2017.

În total, ucrainenii au întreprins 2,35 milioane de călătorii în ţări membre ale UE fără vize în cel de-al doilea an al regimului de exceptare de la vize.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri