Ucrainenii fac un pas în spate. Sunt dispuși la anumite concesii cu garanții internaționale

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 07-03-2022

Actualizat: 07-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Twitter

Ucraina nu este dispusă să facă compromisuri cu privire la integritatea sa teritorială în negocierile cu Rusia, dar este deschisă să discute despre o renunțare la aderarea la NATO, a declarat unul dintre negociatorii ucraineni pentru Fox News, relatează Reuters.

Vezi și: Rusia avertizează vecinii Ucrainei, în special România, să nu permită staţionarea de avioane

Ucraina a spus în repetate rânduri că își dorește aderarea la Uniunea Europeană și NATO, însă Moscova se opune, președintele Vladimir Putin argumentând că o potențiala apartenență a Ucrainei la NATO ar fi o dovadă a ceea ce el descrie drept o agresiune NATO împotriva Rusiei.

„Răspunsul pe care îl primim de la țările NATO este că nu sunt pregătiți nici măcar să discute despre a ne primi în NATO, nu pentru următoarea perioadă de cinci sau 10 ani”, a spus sâmbătă searpă negociatorul David Arakhamia pentru Fox News.

„Suntem gata să discutăm despre câteva modele non-NATO. De exemplu, ar putea exista garanții directe din diferite țări precum SUA, China, Marea Britanie, poate Germania și Franța. Suntem deschiși să discutăm astfel de lucruri într-un cerc mai larg, nu numai în discuțiile bilaterale cu Rusia, ci și cu alți parteneri”, a declarat Arakhamia.

Delegațiile Ucrainei și Rusiei au avut două runde de discuții de când Rusia a început invadarea țării sale vecine pe 24 februarie.

Joi, părțile au convenit să deschidă coridoare umanitare pentru a permite civililor să iasă din unele zone de luptă, deși au existat întârzieri în implementarea acestora. Următoarea rundă de discuții este programată luni, potrivit părții ucrainene.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri