UDMR acuză USR că induce în eroare opinia publică. Maghiarii îi acuză pe cei de la USR că s-au „întors la acea atitudine și acel comportament cu care a crezut că poate să guverneze: inducerea în eroare a opiniei publice prin transmiterea unor jumătăți de adevăr sau informații distorsionate.” Mărul discordiei este Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic; cei de la UDMR spun că reprezentanții USR prezintă public acest proiect „în mod complet fals, ca fiind o inițiativă a UDMR”.
„Din păcate pentru colegii de la USR care încearcă manipularea adevărului, procedura parlamentară este clară, transparentă și disponibilă tuturor. În realitate, pe site-ul Camerei Deputaților, în fișa propunerii legislative 369/2021, este stipulat foarte clar că acest proiect de lege a fost inițiat de către deputatul Gheorghe Nacov. Ulterior, actul normativ a fost semnat de alți 25 de parlamentari, printre care și de 8 membri ai grupului UDMR. Restul semnatarilor sunt parlamentari de la PNL, PSD și din grupul minorităților naționale.
Mai mult decât atât, la momentul supunerii la vot a propunerii legislative, UDMR nu a impus un vot obligatoriu, fiecare parlamentar al grupului fiind îndemnat să voteze conform propriilor convingeri. De exemplu: liderul grupului parlamentar al UDMR, CSOMA Botond a votat împotrivă.
UDMR se delimitează clar de această abordare eminamente politică și le cere reprezentanților USR să înceteze utilizarea practicilor de tip Fake News în comunicarea cu cetățenii”, au transmis reprezentanții UDMR.
Context
Parlamentarii USR au depus marți, 16 noiembrie, o sesizare la Curtea Constituțională pe proiectul care aduce mai multe modificări Legii vânătorii și protecției fondului cinegetic, inclusiv în ceea ce privește cotele de vânătoare pentru speciile de păsări migratoare. Potrivit USR, modificările adoptate pot duce la decimarea anumitor specii de păsări migratoare, cu efect devastator asupra biodiversității, și contravin dreptului comunitar din UE.
Conform unui comunicat USR, obiecția de neconstituționalitate vizează Legea pentru modificarea și completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, lege care a fost adoptată săptămâna trecută de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională. Parlamentarii USR au votat împotriva proiectului.
Comentează