DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

UDMR, despre deputatul fugar: Curajos şi corect

marko attila

Deputatul UDMR Marko Attila și-a dat demisia din Camera Deputaților. A trimis-o prin fax de la Budapesta, acolo unde a fugit de frică să nu fie arestat. Procurorii solicită arestarea acestuia în Dosarul Bica 1, pentru ilegalităţi comise pe vremea când era membru al Comisiei pentru Stabilirea Despăgubirilor de la ANRP. UDMR se solidarizează cu Marko Attila, pe care îl consideră corect şi curajos.

„Uniunea Democrată Maghiară din România crede în nevinovăția lui Markó Attila și este solidară cu el. Uniunea îl va sprijini și în continuare, în funcție de posibilitățile sale și de instrumentele avute la dispoziție. Sper că ceea ce se întâmplă zilele acestea, nu numai cu Markó Attila, dar și cu situația retrocedărilor, nu se întâmplă cu intenția de a opri un proces care nu s-a încheiat încă. De asemenea, am speranța că nu se încearcă renaționalizarea imobilelor deja restituite”, a declarat Kelemen Hunor, președintele UDMR.

Vezi şi: EXCLUSIV: Demisia nerecunoscuta a deputatului fugar / DOCUMENT

„Uniunea Democrată Maghiară din România crede în nevinovăția lui Markó Attila și consideră că decizia sa de a demisiona este curajoasă și corectă, în primul rând față de el însuși, dar și față de UDMR”, a subliniat președintele Uniunii.

„Markó Attila a decis să își înainteze demisia înainte de votul din Camera Deputaților cerut de procurorul general. Ani de zile, el a fost membru în comisiile care au avut ca sarcină corectarea unei nedreptăți istorice, retrocedând imobilele confiscate ca urmare a naționalizării din timpul regimului comunist. Acest proces, desigur, a format și întreaga societate fiindcă, pe lângă actul retrocedării, a restabilit și dreptul la proprietate. În procesul de restituire, în deciziile luate de comisiile respective, el a urmat calea legală”, a mai declarat Kelemen Hunor.

Vezi şi: Marko Attila, despre demisie: A fost cea mai grea decizie a vieții mele

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.