DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

UDMR, replică pentru deputatul PNL Adriana Săftoiu: Limbajul semnelor pentru deficienții de auz, conform limbii materne

sigla UDMR
UDMR

UDMR susține introducerea în legea privind semnele folosite de persoanele deficiente de auz a unui limbaj conform limbii lor materne, pentru că Limba Semnelor Române este diferită de cea maghiară. Declarațiile vin după acuzațiile deputatului PNL Adriana Săftoiu, anunță MEDIAFAX.

Deputatul UDMR, Szabo Odon a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că și persoanele surdo-mute au dreptul constituțional la identitate, la etnie.

Citește și: Liviu Dragnea, supus torturii în închisoare

„Eu am o stimă pentru doamna Săftoiu și, probabil, nu a înțeles care e problema în această chestiune a Limbii Semnelor Române. Întrebarea pe care nu și-a pus-o este dacă persoanele surdo-mute în România au dreptul constituțional la identitate, etnie, sau nu. Dacă au acest drept, atunci înseamnă că pot avea etnia maghiară și, având un limbaj al semnelor diferit de cel român, trebuie să aibă dreptul să învețe limbajul semnelor aferent limbii maghiare. Sper să ne putem înțelege cu doamna Săftoiu, care este o femeie deschisă, dar și cu ceilalți colegi, pentru a avea această prevedere absolut normală în lege, și anume să li se permită copiilor maghiari surdo-muți să folosească limbajul semnelor conform limbii materne. Azi, toți copiii surdo-muți trebuie să învețe limbajul semnelor limbii române, deși mulți nu o vorbesc, fiind de altă etnie”, a spus Szabo.

Acesta a subliniat că Adriana Săftoiu a afirmat în plenul Parlamentului că o persoană cu deficiențe de auz care învață limbajul semnelor în limba engleză nu va putea comunica în acest mod cu o persoană din România, deoarece limbajul semnelor este diferit pentru fiecare limbă.

Citește și: Traian Băsescu șterge pe jos cu Orban: ‘Măi, Ludovicus al II-lea Anticipatus’

„Dacă este adevărat ce a afirmat doamna Săftoiu, prin această lege se interzice membrilor surdo-muți ai comunității maghiare din România să aibă dreptul la identitate. Aceasta este problema pe care încercăm să o rezolvăm, noi nu suntem împotriva legii, împotriva acestor persoane de a avea interpret. Este un drept constituțional la identitate, pe care doamna Săftoiu l-a interzis surdo-muților de etnie maghiară din România. Poate este o nuanță pe care dânsa nu a înțeles-o sau nu a vrut”, a explicat Szabo Odon.

Potrivit acestuia, un copil surdo-mut dintr-o familie maghiară din România nu s-ar putea înțelege niciodată cu o rudă surdo-mută din Ungaria, pentru că ar învăța doar Limbajul Semnelor Române, care este diferit de cel maghiar.

„Și acel copil surdo-mut maghiar are dreptul la identitate, este parte a unei culturi”, a subliniat deputatul UDMR.

Adriana Săftoiu i-a acuzat, pe pagina sa de Facebook, pe liderii UDMR, că se opun recunoaşterii Limbii Semenlor Române ca limbă maternă pentru persoanele surde sau cu deficienţe de auz.

Citește și: Isărescu despre repatrierea rezervei de aur: ‘vom respecta legea, așa cum a votat Parlamentul’

„Când am început să înțeleg nevoia persoanelor surde de a li se recunoaste Limba Semnelor Române ca limba lor maternă, limba în care gândesc și se exprimă, limba în care copiii surzi şi cu deficiențe de auz ar trebui să învețe și să își susțină examenele, mi s-a spus că primii care vor bloca o asemenea inițiativă vor fi cei de la UDMR. Am refuzat avertismentul. Mi se părea cel puțin absurd ca o comunitate care și-a cerut dreptul de a studia si comunica în limba maternă cu instituțiile statului român să se opună. Astăzi a trebuit să recunosc că naivitatea mea a costat demersul de a promova această lege”, scrie Adriana Săftoiu, pe Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.