Un nou scandal a izbucnit în PNL, după ce Ludovic Orban a pierdut, la negocieri, postul de prefect al județului Cluj, cea mai performantă filială liberală, în fața celor de la UDMR. Alin Tișe, Rareș Bogdan și Emil Boc au dezlănțuit un atac la adresa șefului lor politic, pe care l-au amenințat, chiar, cu pierderea postului la viitorul congres.
Însă, toată situația tensionată din PNL ar putea fi salvată de UDMR! Kelemen Hunor, care, în trecut, a fost extrem de des ținta atacurilor liderilor PNL, în frunte cu Rareș Bogdan și Ludovic Orban, a anunțat că este dispus să cedeze postul de la Cluj pe cel din Bihor.
Citește și: CTP: ‘Nu-mi pare rău că Simona a pierdut în fața unei Serena Williams întinerită cu câțiva ani’
”Se poate schimba prefectul de Cluj cu cel de Bihor. Pentru noi nu era Clujul prima opțiune dar asta a ieșit în urma negocierilor. Se poate schimba prefectură cu prefectură, Bihorul cu Clujul, asta este singura posibilitate.
Prima noastră opțiune de prefect a fost Bihorul. Relația noastră cu PNL la Cluj este una veche, încercată, când PSD a dorit să mergem cu ei la Cluj am refuzat și am mers cu PNL. Relația noastră este mai importantă decât poziția de prefect, dar în acest moment aceasta ne revine nouă. Că nu a ales PNL Clujul, eu nu am ce face. Se poate schimba cu Bihorul. Dacă deranjează un prefect de la noi, de la UDMR, poate fi de la USR-PLUS.”, a afirmat Kelemen Hunor pentru cluj24.ro.
Citește și: Florin Roman profețește sfârșitul lui Renate Weber: ‘Va rămâne doar sporul pentru praful de pe tobă’ .
Comentează